În aproprierea marii sărbători a Nașterii Domnului, Monica Pillat ne‑a făcut două daruri, lansînd două cărți la Tîrgul Gaudeamus, una de traduceri – Aventura lecturii. Eseuri alese de Virginia Woolf – și alta de poezii, Colinde și daruri de veghe, ambele publicate la Editura Spandugino. Lavinia Spandonide, Paul Marinescu și Maria Hulber, împreună cu tehnoredactorul Constantin Niță, cei care s‑au îngrijit de apariția celor două volume, au pus darurile în superbe veșminte editoriale. Obstinația discretă – cu care Editura Spandugino reușește, în toate colecțiile pe care le‑a inițiat, asemenea performanțe care bucură sufletul și mintea bibliofililor – n‑ar trebui să rămînă anonimă și ignorată. I se cuvin laude acestei edituri, cu atît mai mult cu cît face daruri de Crăciun tot timpul anului.
Fără legătură aparentă între ele, cele două cărți ascund în substratul lor un liant care a justificat lansarea lor într‑un eveniment comun. O privire atentă descoperă că traducerea selectivă a eseurilor Virginiei Woolf și poeziile Monicăi Pillat sînt, în profunzime, o succesiune de dialoguri.
Volumul Aventura lecturii. Eseuri alese este, în primul rînd, un dialog între traducătoare și autoare, între Monica Pillat și Virginia Woolf. Traducerea unei opere literare, iar eseul este un gen literar, nu constituie o simplă reproducere, ci presupune recrearea operei din limba autorului în limba traducătorului. Succesul este posibil numai dacă traducătorul are harul literar comparabil cu al autorului, astfel încît să fie posibilă o transfigurare lingvistică: limba traducătorului devine limba autorului, iar limba autorului devine limba traducătorului. Monica Pillat a reușit o asemenea transfigurare: eseurile Virginiei Woolf par să fi fost scrise de la bun început în limba română. Volumul de eseuri dezvăluie și dialogurile Virginiei Woolf cu ea însăși, cu scriitorii contemporani sau din alte timpuri, precum și cu temerile și provocările perioadei interbelice, dar și cu cele ale istoriei în general, în strădania de a rezista primejdiilor, capcanelor și ispitelor lecturii, pentru a‑și putea articula propria artă poetică.
Poeziile din volumul Colinde și daruri de veghe sînt dialoguri cu Dumnezeul trinitar. Unică și nedespărțită, Treimea este privită, mai ales în ipostaza Fiului, în mod firesc cînd este vorba de colinde religioase. Cum precizează Viorica Nișcov în prefața cărții, aceste colinde – spre deosebire de colindele profane, care sînt „o specie folclorică a cărei funcție se întemeiază pe credința magică, pe capacitatea cuvîntului de a institui realități desemnate fabulativ ca împlinite“, conținînd urări și elogii la adresa persoanei căreia i se colindă – reiau motive evanghelice și articole de dogmă într‑un spațiu în care „Dumnezeu și sfinții au, în chip natural și foarte mundan, comerț cu oamenii; aici, lumescul și transcendentul se împlinesc firesc“. Poeziile Monicăi Pillat sînt atît colinde, cît și daruri de veghe. Cum adaugă Viorica Nișcov, poeta „are nu o dată, fulgerător, conștiința că drumul spre Dumnezeu trece prin starea de veghe… Cel care veghează e dăruit“. În acest înțeles, poeziile Monicăi Pillat sînt darurile pe care poeta le primește datorită stării de veghe, iar apoi le transmite cititorului. Spațiul dintre scriitor și cititor devine astfel o stare spirituală de veghe reciprocă.
Iisus se naște nu doar în ieslea din Betleem, ci și în sufletul și în mintea fiecărui om. Pentru a întîmpina minunea întrupării este nevoie de o pregătire spirituală, pentru ca trupul, sufletul și mintea poetei să devină ieslea în care se va naște Pruncul: „A început să zboare / Prin suflet, azi, un înger. / Strîmtoarea de întuneric, / Atinsă de aripa‑i, / Deodată se desface / În larguri licărinde / Și simt cum vestitorul / Aprinde înăuntru / Un miez de nesfîrșire. // Rămîn în așteptare, / Gătită ca o iesle“ (În așteptare); „Aud în mobile chemarea / Unor copaci din altă lume; / Din bibliotecă, vechi volume / Se alungesc, ca niște boturi, / Să sufle cald, iar lumînarea / Se‑aprinde singură‑n fereastră. // Pe foaia albă, dibui raiul / Și, pe cînd scriu, iată, creionul / Din mînă, suie, ca un înger, / Vestind minunea care‑ncepe, / Acum, în ieslea minții mele“ (Noapte de Ajun); „Eu sînt acasă doar pe drum / Și vin la voi cu vești din cer: / Deschideți porțile de fier, / Că vi‑L aduc pe Dumnezeu! // În miez de noapte s‑a născut, / În ieslea sufletului meu, / Și Maica Bună mi L‑a dat / Să vi‑L arăt cum stă‑nfășat, / În poala timpului sfințit. // El nu e afară să‑L vedeți, / Ci înăuntru‑L veți simți, / Ca pe un mugure crescînd. // Ceas după ceas, zi după zi, / Lumina Lui se va‑nteți / Și va lucra în voi adînc. // În mine, unul, a aprins / Un dor de care mă alin, / Numai atunci cînd mă închin / Și plec în lume să colind“ (Pe drum). Sînt poezii care, asemenea celor scrise în ultimul deceniu, o acreditează pe Monica Pillat ca interlocutor egal în dialogul peste timp cu Ion Pillat, cel din Biserica de altădată. „Pictor al atmosferei și al luminii“ – scria Tudor Vianu, comentînd acel volum de versuri, publicat în 1926. Și la Ion Pillat, și la Monica Pillat atmosfera este starea de veghe, iar lumina este divină, necreată.
Este ceea ce face diferența dintre cele două cărți. Aventura lecturii. Eseuri alese confirmă, ca întreaga operă a Virginiei Woolf, puterea și trufia minții. Colinde și alte daruri de veghe luminează puterea și smerenia minții. În poeziile Monicăi Pillat este mereu prezent cordonul ombilical care leagă arta de transcendență, singura cale prin care poate fi trăită minunea Întrupării în orizontul minunii Învierii.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
