Sam Altman © wikimedia commons
Capitalul, un vechi învingător de cursă lungă, a repurtat o nouă mare victorie într-un conflict privitor la etica Inteligenței Artificiale (IA). În drama demiterii bruște și a reangajării lui Sam Altman, directorul general al OpenAI, o companie non-profit a cărei misiune era să pună siguranța utilizării IA mai presus de profit a eșuat spectaculos, pierzînd controlul asupra propriei sale filiale lucrative.
OpenAI, Inc. a fost fondată în 2015 cu scopul de a asigura că Inteligența Artificială generală (IAG) – sisteme autonome care pot depăși performanțele omenești în executarea tuturor sau a celor mai multe sarcini – nu va scăpa de sub control, dacă și cînd ea va deveni funcțională. IAG presupune, în fond, aceeași dilemă pe care a adus-o în discuție și Mary Shelley în Frankenstein. Creația noastră ne poate distruge, dar cine-i poate interzice cuiva să-și dorească faima, puterea și bogăția pe care le-ar aduce cu sine „succesul”? Saga lui Altman oferă aici un răspuns: siguranța noastră nu poate fi garantată de reguli morale, de structuri de guvernare corporativă și nici măcar pe prezența în consiliul director a unor membri cu principii. Aceștia din urmă s-au străduit, spre meritul lor, dar nu a fost suficient.
Inițial, OpenAI, Inc. a urmărit să strîngă suficiente fonduri din donații pentru a putea ține pasul într-un domeniu ultracompetitiv care se dezvoltă rapid. Dar obiectivul de un miliard de dolari a rămas departe, după ce a reușit să obțină în trei ani doar 130 de milioane de dolari. Compania a trebuit să se orienteze spre capitalul privat, încercînd să mențină misiunea inițială cu ajutorul unei structuri elaborate de guvernare.
Ceea ce a presupus crearea a două filiale lucrative: o societate cu răspunderi limitate (SRL) deținută în totalitate de OpenAI, Inc., cu funcția de asociat principal (comanditat) al celeilalte filiale, în cadrul unei societăți în comandită. Dar, cum comanditarii nu au drept de vot, OpenAI, Inc. exercita controlul total asupra societății, în teorie cel puțin. Comanditarul a întemeiat apoi o SRL proprie, OpenAI Global SRL, pentru a atrage capital privat; ceea ce a inclus și o investiție de 13 miliarde de dolari din partea Microsoft, care însă nu exercita drepturi de control formal. În sfîrșit, misiunea inițială era protejată prin numirea în consiliul director a mai multor membri ai companiei non-profit inițiale, care să fie și angajați ai OpenAI Global SRL, printre care și Altman ca director executiv.
Ce ar fi putut da greș într-un astfel de scenariu? Totul, după cum s-a văzut. Atunci cînd consiliul a decis să-l demită pe directorul general al subfilialei sale – pentru ceea ce în ochii unei majorități a membrilor săi era un conflict între ambițiile sale și misiunea companiei –, întreaga structură s-a prăbușit. Microsoft a intervenit și s-a oferit să-l angajeze pe Altman și pe oricine ar mai fi dorit să-l urmeze. Ceea ce a expus viitorul financiar al OpenAI unui risc, după cum avertiza și acordul de operare al companiei: „Investiția de capital în OpenAI Global SRL reprezintă un risc major. Investitorii și-ar putea pierde aportul de capital fără a obține vreun cîștig”.
Acest avertisment nu a descurajat compania Microsoft, interesată mai mult de produsele OpenAI și de oamenii care le creează decît de dividende. Chiar dacă Altman a fost reangajat între timp la OpenAI, împreună cu un nou consiliu director care pare în mai mare măsură dispus să-i urmeze ordinele, e lesne de presupus că Microsoft va lua în cele din urmă deciziile. În fond, Altman datorează postul său și viitorul întreprinderii pe care o conduce companiei Microsoft.
În ciuda acoperirii mediatice generate de această dramă, ceea ce se întîmplă nu reprezintă nimic nou. Istoric vorbind, capitalul prevalează îndeobște atunci cînd există viziuni rivale despre viitorul unui produs sau al unui model de afaceri inovator.
Să ne amintim de toate promisiunile ambițioase făcute de companiile private pentru contracararea schimbării climatice (pesemne, în speranța evitării reglementărilor sau a altor adversități). În 2022, Larry Fink, directorul general al BlackRock, cea mai mare corporație de gestionare a investițiilor din lume, a prezis o „schimbare tectonică” în direcția strategiilor de investiții durabile. Dar a urmat o schimbare rapidă de discurs. După ce a reclasificat schimbarea climatică de la strategie de investiție la simplu factor de risc, BlackRock se laudă în prezent că asigură „durabilitatea corporativă”. Dacă un consiliu director al unei organizații non-profit cu un angajament (scris) pentru siguranța utilizării IA nu poate proteja lumea de propriul său director executiv, nu ar trebui să ne închipuim că directorul executiv al unei companii lucrative de gestionare a investițiilor ne va salva de schimbarea climatică.
Să ne uităm și la lunga sagă a promisiunilor încălcate din dorința de face profituri prin crearea de bani privați. Banii înseamnă în primul rînd credit; dar există o diferență între creditul mutualizat, sau banii statului, și creditul privatizat, sau banii privați. Cei mai mulți bani aflați în circulație sînt bani privați, ceea ce include depozite bancare, carduri de credit și multe altele. Banii privați își datorează succesul banilor statului. În lipsa disponibilității statului de a menține bănci centrale care să asigure stabilitatea piețelor financiare, aceste piețe și intermediarii care le populează ar da greș frecvent, trăgînd după sine și economia reală. Statele și băncile sînt cel mai vechi exemplu de „parteneriat public-privat”, care promite beneficii bancherilor și societății deopotrivă.
Dar cîștigătorilor nu le place să împartă, iar băncile nu fac excepție. Statul le-a acordat privilegiul imens de a gestiona tipărirea banilor, și ele se bazează, în timpuri de criză, pe sprijinul statului. Între timp, au găsit și alți intermediari modalități de a „intra în joc”; cu toate acestea, puține state sînt dispuse să reia controlul, de teamă să nu provoace un exod de capital. Ca atare, sistemul financiar a crescut atît de mult, încît nici o bancă centrală nu va putea rezista unei solicitări de ajutor financiar (bailout), în cazul unei noi crize. Iar jocul continuă întotdeauna, deoarece sus-pușii dansează pe muzica capitalului, și nu invers.
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea. Dacă statele nu își pot proteja cetățenii de furturile de capital, o mică companie non-profit și cîțiva membri bine intenționați ai consiliului director nu au nici o șansă să reușească.
Katharina Pistor, profesor de Drept comparativ la Facultatea de Drept Columbia, este autoarea volumului The Code of Capital: How the Law Creates Wealth and Inequality (Princeton University Press, 2019).
Copyright: Project Syndicate, 2023
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
