Un român cercetat penal în Statele Unite în 2019 pentru o schemă infracțională în legătură cu ATM-uri și conturi bancare din Michigan a fost arestat preventiv în România pentru 30 de zile. Surse din anchetă spun că bărbatul este Ciprian Vartolomei. La data de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Covasna, alături de cei ai Poliției Municipiului Târgu-Secuiesc, în baza unor activități informativ-operative derulate într-un dosar penal aflat în cercetarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, au depistat în flagrant delict un bărbat, de 43 ani, din municipiul Brașov, în timp ce ar fi accesat în mod ilegal mai multe conturi bancare, prin folosirea datelor sustrase.
Totodată, acesta ar fi efectuat 7 tranzacții în mod fraudulos, în valoare totală de 43.310 lei, la un stand de ridicare a coletelor, din municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna. Astfel, acesta ar fi ridicat 7 colete, conținând telefoane mobile pe care le-ar fi comandat la data de 20 decembrie 2023, de pe pagina web a unei societăți de profil. În urma controlului autoturismului folosit de către acesta, au fost identificate 14 alte colete, prejudiciul total fiind de 100.000 de lei.