O posibilă tornadă a distrus acoperişuri şi a spart ferestre în timpul unei rare furtuni supercelulare care s-a abătut în cursul nopţii de miercuri spre joi peste regiunea metropolitană a oraşului britanic Manchester, relatează The Independent, potrivit Agerpres.
Un incident major a fost raportat în districtul metropolitan Tameside, circa o sută de proprietăţi fiind avariate în timpul furtunii Gerrit. Biroul britanic de meteorologie Met Office a anunţat că a fost probabil o tornadă.
Haosul din transporturi a continuat joi, pentru a doua zi, unele curse de feribot, tren şi avion fiind deja anulate în contextul în care se încearcă îndepărtarea efectelor inundaţiilor şi a daunelor care au condus miercuri la blocarea trenurilor în mare parte din Scoţia şi în unele zone din Anglia.British Airways a anulat deja, joi, peste 20 de zboruri către şi dinspre Aeroportul Heathrow din cauza furtunii Gerrit, în timp ce operatorii de curse de feribot către Hebride, Franţa şi Insula Wight au avertizat cu privire la întârzieri şi anulări. În urma unei evaluări a pagubelor, efectuată joi dimineaţă, compania Scotrail a anunţat că circulaţia pe multe linii feroviare importante a rămas suspendată în Scoţia, inclusiv între Aberdeen şi Edinburgh, între Glasgow şi Oban şi între Edinburgh şi Dundee.