Poveștile nu își pierd forța de seducție nici în lumea secularizată. Pe tărîmul lor miraculos, tîlcul poate deschide oricînd poarta credinței. Fără a înceta să fie o carte sfîntă, Biblia a fost și este povestită copiilor, mereu cu sufletul deschis către supranatural. Iar scriitorii știu că și adulții sînt atrași de povești. În romanul Doctor Jivago, Boris Pasternak compară două evenimente miraculoase și le deslușește tîlcul. „Într-unul din cazuri, din porunca patriarhului Moise, căpetenia poporului său, la o fluturare a toiagului său fermecat, marea s-a despicat în două, lăsînd să treacă o seminție întreagă, cîtă frunză și iarbă… și după ce trece ultimul dintre ei, se închide iarăși la loc, acoperindu-i și înecîndu-i pe egiptenii care îi urmăreau. Spectacolul era pe gustul celor vechi, stihia ascultă de vocea vrăjitorului, mulțimea se înghesuie precum oștile romane în timpul campaniilor, avem poporul și conducătorul, adică niște lucruri care pot fi văzute și auzite și care te buimăcesc.
În celălalt caz, o fecioară, adică o ființă obișnuită, pe care lumea veche nici n-ar fi băgat-o în seamă, dă naștere, în taină și liniște, unui prunc, aduce pe lume o viață, minunea vieții, viața tuturor… În ce fel, pentru ce această împrejurare, insignifiantă din punctul de vedere al celor din vechime, a devenit la fel de importantă ca o strămutare de populație?
S-a mișcat ceva în lume. S-a sfîrșit Roma, domnia cantității, constrîngerea impusă cu armele, de a trăi în turmă, cu toții la un loc. Conducătorii și popoarele au rămas de domeniul trecutului. În locul lor a venit personalitatea, propovăduirea libertății. Istoria unei vieți omenești a devenit povestirea dumnezeiască, a umplut cu conținutul său spațiul universal.”
Începutul acestei povestiri, natural și supranatural în același timp, schimbă misiunea îngerilor: din mesageri ai Legii, cum erau în Vechiul Testament, ei devin slujitori ai Cuvîntului întrupat, ai Legii celei noi. Prin cercetarea versetelor biblice și a scrierilor Părinților Bisericii, angelologia marchează această schimbare. O sinteză a textelor biblice și patristice, care pot fi citite și ca texte poetice, relevante în această privință, este cartea lui Jean Daniélou, Îngerii și misiunea lor după învățătura Părinților Bisericii, în traducerea excelentă a Mirunei Tătaru-Cazaban, ediție splendidă, îngrijită de Bogdan Tătaru-Cazaban la Editura Spandugino, mereu demnă de laudă.
În Vechiul Testament, poporul evreu are în mod constant sprijinul îngerilor. Aproape de trecerea prin Marea Roșie, evenimentul miraculos evocat de Boris Pasternak, „îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, s-a mutat și mergea în urma lor” (Ieșirea, 14, 19). Comunicarea Legii este punctul cel mai înalt al acestui sprijin. Îngerii sînt mesagerii Legii, intermediari între Dumnezeu și poporul evreu. În capitolul „Îngerii și Legea“, Jean Daniélou redă, între altele, un fragment revelator sub acest aspect din Ierarhia îngerilor, opera lui Dionisie Pseudo-Areopagitul. „Oare nu ne spune tradiția Scripturilor că și sacra reglementare a Legii a fost dăruită direct de Dumnezeu lui Moise, ca să ne inițieze cu adevărat în faptul că este schița celei divine și sacre? Dar oare nu ne învață teologia în mod clar că ea a venit la noi prin îngeri, conform ordinii din Legea Dumnezeiască ce reglementează faptul că cele secundare sînt înălțate spre divin de cele dintîi?”. Sursa legii naturale nu se mai află doar în firea lucrurilor, ca la filosofii greci și la jurisconsulții romani, ci coboară în acestea din ceruri.
Odată cu Minunea Întrupării, Legea nu mai are nevoie de intermediari. Neamurile, nu doar poporul evreu, primesc Legea Nouă direct de la Mîntuitor. „Beți dintru acesta toți, că acesta este Sîngele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei, 26, 27-28). Dar îngerii nu lipsesc; din mesageri ai Legii devin slujitori ai lui Iisus. Comentînd scrieri patristice care ilustrează schimbarea misiunii angelice, între care și un fragment al lui Grigorie de Nyssa, Jean Daniélou conchide, în capitolul „Îngerii la Nașterea Domnului“: „Pe de o parte, puterile hipercosmice îl străjuiesc pe Domnul în coborîrea Lui și Îi pregătesc căile; pe de altă parte, îngerii, cărora le este încredințată grija lucrurilor omenești, sînt precum niște portari care verifică identitatea tuturor celor care intră. Astfel, în jurul coborîrii lui Hristos, se află grupate, în acest text, cele două linii teologice pe care le-am întîlnit, încă de la început, cu privire la îngerii Nașterii: linia ascendentă a îngerilor neamurilor, preluată de la Origen, și linia descendentă a îngerilor din cer, care e legată de Evanghelie. Este vorba așadar de o sinteză a angelologiei Nașterii Domnului”. Mai adaugă autorul că, potrivit unora dintre Părinții antici, îngerii neamurilor au transmis popoarelor păgîne, înainte de Întrupare, toată partea de adevăr, recunoscută și asumată ulterior de creștinism: „înțelepciunea dreptului roman, adevărurile filosofice atinse de Platon și Aristotel”, iar conform lui Origen chiar „filosofia plină de taine și de mistere a egiptenilor, astrologia caldeenilor” și „înțelepciunea indienilor, care toate făgăduiau cunoașterea realităților superioare”.
Frumoasă poveste! Nu numai pentru cei care cred în Minunea Întrupării, ci și pentru cei care au pierdut sau nu au găsit calea credinței. Pentru aceștia din urmă este potrivită întrebarea pusă de C.S. Lewis în eseul Despre minuni: „Adecvarea sau credibilitatea Marii Minuni înseși nu poate fi judecată, evident, după aceleași norme. Și trebuie să adăugăm numaidecît că e foarte dificil de găsit o normă după care ar putea fi judecată. Dacă acest lucru s-a întîmplat, el a fost evenimentul central din istoria Pămîntului – lucrul în jurul căruia gravitează întreaga poveste. De vreme ce s-a întîmplat o singură dată, el este, după normele lui Hume, infinit improbabil. Dar atunci și întreaga istorie a Pămîntului s-a întîmplat o singură dată; este, așadar, și ea incredibilă?”.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
