Primăvara 2001
A se reciti Dumitru Drăghicescu pentru a savura „stabilitatea“ autohtonă. Două exemple la îndemînă (Din psichologia poporului român, 1907). Primul: „…în epoca de tranziție în care ne aflăm…“. S‑ar zice că, la noi, „tranziția“ e tradiție, o formă fatală de continuitate a „modernității“ politice românești… (Adaos actual: bibliografia recentă a temei o confirmă. Vezi numeroasele lucrări apărute în zilele noastre pe această temă: Emil Merce, Vladimir Pasti, Maria Mureșan, Ion I. Ionescu, Constantin Hlihor, Cătălin Zamfir ș.a.). Al doilea citat, din aceeași lucrare: „Regimul parlamentar, așa cum funcționează la noi, a devenit o școală a corupției“. Nu ne plictisim! Avem tradiții!
Fără dată
Vinul roșu e, pentru băutorul „avizat“, o opțiune garantată, nobilă, virilă. Dar mă tot străduiesc să identific, în oceanul lui, nuanțe lămuritoare. De curînd, am găsit, în sfîrșit, rețeta, în variantă „textilă“: cu Merlot experimentezi catifeaua, cu Pinot Noir – mătasea, iar cu vigurosul Cabernet – stofa propriu‑zisă… Noroc!
23 august 1978
Îmi fac cadou, de ziua mea, zece pagini din Hegel (Prelegeri de estetică, vol. I, pp. 311‑322, despre Simbol). E un lux, căci în iureșul de urgențe în care sînt prins, ar trebui, poate, să‑mi folosesc timpul altfel. Cei 30 de ani împliniți îmi par scăpați printre degete: o mînă de ispite, tatonări și eșecuri. Mă simt năpădit de platitudine. Plus un fel de resemnare care, în momentele bune, îmi apare drept calmul unei corecte conștiințe de sine…
Fără dată
Dumnezeu zburînd razant pe deasupra Posibilului, în primele rînduri ale Genezei.
*
Ezoterismul îmi spune, într‑un anumit sens, mai mult decît vreau (e nevoie) să știu. Vorbește în numele misterului, al adevărului ascuns, dar abuzează de explicit. (Pe de altă parte, de unde știu dinainte de cîtă cunoaștere am nevoie pentru a mă mîntui…?)
Fără dată
Pentru un eventual dicționar al platitudinilor „înțelepte“, etern prezente în masticația cotidiană („vorbe goale“, „vorbire în bobote“ ș.a.): „Am un mare defect: sînt prea bun, prea cumsecade!“, sau „Dacă aș avea nițel talent, s‑ar vedea că viața mea e un roman“, sau „Altfel era pe vremea mea!“, sau „Sănătate să ne dea Dumnezeu, că restul nu contează!“. Mai nou, au prins teren în conversație și replici anglofone de o promptă concizie: „Cool!“, „Really?!“, „Fuck!“, „No way!“.
Toamna 2010
Printre foile rătăcite ale jurnalului, am găsit o însemnare despre sensurile cuvîntului „Belief“ în limba engleză. N‑am mai putut identifica sursa. (Thomas Nagel?) Dar filologia deschide, în acest context, un orizont semnificativ pentru hermeneutica teologică. „Belief“ poate însemna: a) convingere (conviction), b) certitudine (certainty), c) părere (opinion), d) speranță (hope). Iar în limba engleză există și o complexă sinonimie a termenului „Belief“, în varianta „Faith“. La fel și în franceză: Foi și Croyance. În română nu avem o asemenea diferențiere: „credință“ nu are un „dublu“ de altă nuanță. O consolare: nici germana nu are un alt termen pentru „Glaube“, cum au engleza și franceza. (Aflu că, în spațiul islamic, „credința“ e definită ca reacție firească, spontană, la existența Absolutului.) Temă de reflecție greu epuizabilă…
