Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat vineri, despre tragedia de la Odorheiul Secuiesc, că procurorii s-au sesizat cu maximă promptitudine în acest caz pentru a-i identifica pe cei răspunzători pentru tragedia de acolo şi toate documentele relevante fac parte acum dintr-un dosar activ de cercetare, care nu poate fi comunicat. El a precizat că în şedinţa de Guvern a fost prezentată o informare din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii, despre tragedia care a avut loc acolo, relatează News.ro. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a fost întrebat după şedinţa de Guver despre raportul după tragedia de la Odorheiu Secuiesc, care a fost discutat în şedinţă. ”Da, vorbesc cu ceva emoţie despre asta, pentru că facem cu toţii parte dintr-o societate confruntată cu destul de multe tragedii care s-au soldat cu moartea unor tineri, unor oameni. Şi premierul a cerut de îndată după incidentul, accidentul, catastrofa de la Odorheiu Secuiesc, de la internatul acela, a cerut o informare. Aceasta a venit din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii, astăzi, în şedinţă de guvern”, a spus Mihai Constantin. El a precizat că ”procurorii s-au sesizat cu maximă promptitudine în acest caz pentru a-i identifica pe cei răspunzători pentru tragedia de acolo şi toate documentele relevante fac parte acum dintr-un dosar activ de cercetare, care nu poate fi comunicat, însă atenţia Executivului rămâne la parametri maximi şi în această speţă”.
Context Clădirea internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături.
Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată.
Cea de-a patra victimă – un băiat – a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.