Tocmai a căzut cea mai importantă investiţie din sistemului energetic naţional: ‘Orice proiect major întâmpină şi provocări!’ Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte şi va merge înainte, în cel mai rapid ritm posibil, pentru că este cea mai importantă investiţie care vizează echilibrarea sistemului energetic naţional, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja. “Orice proiect major întâmpină şi provocări. Am constatat un interes semnificativ din partea marilor companii de profil, însă – din păcate – acesta nu s-a materializat prin oferte conforme, la acest moment. Au fost primite, totodată, peste 70 de solicitări de clarificări, care au vizat atât posibila prelungire a termenului de depunere, cât şi clauzele contractuale. O parte au fost deja acceptate. Am dispus reluarea de urgenţă a procedurii de achiziţie a documentaţiei tehnico-economice, luând în calcul toate clarificările primite în prima etapă. Suntem încrezători ca reluarea procedurii se va face la începutul săptămânii viitoare, cu o documentaţie de atribuire îmbunătăţită, care va ţine cont de solicitările mediului privat. Asta va creşte şansele derulării cu succes a procedurii, care va avea un termen iniţial de 30 de zile. Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte şi va merge înainte, în cel mai rapid ritm posibil. Este cea mai importantă investiţie pentru echilibrarea sistemului energetic naţional, iar oportunitatea realizării lui este confirmată de experţi reputabili din sectorul energetic. Încurajăm toţi posibilii competitori să se implice în procedura de ofertare şi să depună oferte complete şi conforme, în termenele prevăzute de lege”, a subliniat Burduja, relatează Agerpres.
Cum a decurs procedura? Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis, vineri, AGERPRES, în luna octombrie 2023, SAPE S.A. a lansat procedura de achiziţie a Serviciilor de elaborare a Studiului de Fezabilitate şi Documentaţie tehnico-economică aferente obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarniţa – Lăpuşteşti.
Ulterior, la solicitarea potenţialilor ofertanţi, în vederea pregătirii documentaţiei conform legislaţiei în vigoare, termenul a fost prelungit cu o perioadă de 23 zile până la data de 27 decembrie 2023, ora 15:00. La această procedură s-au înscris 15 ofertanţi, inclusiv unele dintre cele mai mari companii de profil din lume.
În data de 27 decembrie 2023, portalul de achiziţii publice a afişat mesajul “Această procedură a fost anulată automat, deoarece la data limită de depunere a ofertelor niciunul din ofertanţii înscrişi nu a criptat oferta financiară/sau nu a răspuns la toţi factorii de evaluare electronici, după caz”. Astfel, procedura a fost anulată (mai multe, aici). Ministerul de resort explică situaţia prin faptul că a contat şi perioada de depunere, luna decembrie fiind un interval cu o capacitate limitată de implicare a companiilor. Importanța Hidrocentralei Tarnița – Lăpuștești Hidrocentrala Tarniţa – Lăpuşteşti va fi un furnizor regional de servicii de echilibrare şi stocaj, fiind cel mai bun loc din România pentru dezvoltarea unui proiect de centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj. Aceasta va contribui la asigurarea securităţii energetice a României şi a unei părţi din Europa Centrală şi de Est, în contextul războiului din Ucraina, al pericolului crizei energetice europene şi al variaţiilor necontrolate ale preţurilor la energie.