FOTO VIDEO – Oraşul ucrainean Pokrovsk, supus unui bombardament intens al forțelor ruse: cel puţin 11 morţi, între care 5 copii

Cel puţin 11 persoane au fost ucise, între care cinci copii, iar alte opt rănite sâmbătă în urma unui atac rusesc care a vizat oraşul Pokrovsk şi împrejurimile acestuia, în estul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional, citat de AFP, conform Agerpres. “Ruşii au lovit regiunea cu rachete S-300, ucigând 11 persoane şi rănind altele opt. Lovitura principală a fost la Pokrovsk şi Rivne” (localitate situată în zona sa metropolitană), a indicat pe Telegram Vadim Filaşkin, guvernatorul părţii din regiunea Doneţk aflate sub control ucrainean.

El a difuzat fotografii arătând echipe de salvare acţionând în jurul unor resturi de clădiri. Lovitura, potrivit lui lui, a avariat şase case la Pokrovsk şi una la Rivne, în care se afla o familie de şase persoane.

Potrivit serviciilor de urgenţă, şase persoane, inclusiv doi copii, s-ar putea afla sub dărâmăturile a două clădiri afectate.

“Ruşii au lovit pur şi simplu clădiri de locuit obişnuite, case particulare”, a denunţat preşedintele Volodimir Zelenski, asigurând că nicio lovitură rusă “nu va rămâne fără consecinţe”. Oraşul Pokrovsk, care avea 60.000 de locuitori înainte de război, fusese deja lovit de un bombardament puternic în august 2023, care a făcut nouă morţi şi 82 de răniţi.Oraşul este situat la aproximativ 50 km de linia frontului. Atacuri în lanț În alte zone ale Ucrainei, un adult şi doi copii au fost răniţi în urma unor bombardamente ruseşti asupra regiunii Herson, în sud, în timp ce o persoană a decedat la Toreţk, în apropiere de Bahmut, în est, iar o alta a fost ucisă la Nikopol (est), unde s-au înregistrat şi doi răniţi, potrivit autorităţilor din teren. În teritoriile ocupate de Rusia, două persoane au fost ucise de bombardamente atribuitee ucrainenilor la Makiivka şi Gorlivka, în est, în timpul unui atac care a făcut mai mulţi răniţi, au declarat autorităţile locale instalate de Moscova. Terörist İşgalci Rusya Donetsk bölgesindeki Pokrovsk’u S-300 füzeleriyle vurdu. 11 kişi öldü, 8 kişi yaralandı. İnsanlar enkaz altında kalıyor.#RusyaTerörOrganizasyonudur pic.twitter.com/BmW38VnxxK— Ismail HACIOGLU (@isotrua) January 6, 2024 Russia killed 11 people, including 5 children, in a horrific attack on Pokrovsk, Donetsk region. 8 more people were injured. The terrorists used S300 missiles to shell residential buildings. The rescue operation is ongoing. Russia only seeks is death and destruction. pic.twitter.com/V1g6PfTMer— Zoе (@zoefromukraine) January 6, 2024 Tonight, the invaders attacked #Pokrovsk twice S-300 missiles hit the territory of the enterprise 6 hits were recorded. There is damage Information about the victims has not yet been received. It took about 3 hours for rescuers to finally extinguish the fire on a total area… pic.twitter.com/O1ctnPMLLO— Lew Anno Suport #Ukraine 24/2-22 (@anno1540) January 6, 2024  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *