Foto: adevarul.ro / EPA-EF
În ultimele două decenii, protestele
fermierilor au fost privite în toată Europa ca o curiozitate. Ele erau cu
adevărat insolite, în sensul că fermierii veneau cu tractoarele în centrul
Bruxelles-ului, de exemplu, vărsau lapte într-un gest extrem de frustrare sau
aruncau cîte un camion de bălegar în centrul Parisului. În general, locuitorii capitalelor
europene îi priveau cu simpatie pe fermierii care protestau, probabil și
dintr-un tip de nostalgie „pășunistă”, legată de mediul rural, de văcuțele care
cresc la țară sau de meseria lor ingrată, dar atît de utilă.
Îndeobște, fermierii au știut să
aibă un tip de șiretenie, adică au vorbit despre rolul social esențial al
îndeletnicirii lor, acela de a produce hrană pentru cetățeni, sau despre
condițiile dure în care lucrează, dar au omis să aducă în discuție și profiturile
pe care le obțin, subvențiile pe care le primesc din bugetul european sau cel
național și beneficiile personale pe care le-au acumulat ca urmare a
activității prestate în agricultură.
Fără îndoială, agricultorii europeni
au fost susținuți de populație în numele unei nostalgii a vieții la țară, pe
care o bună parte din cetățenii lumii occidentale au pierdut-o în timp și pe
care încearcă să o regăsească. Doar că idilica viață în mediul rural nu are aproape
nimic de-a face cu obiectivele economice și uneori politice ale majorității
agricultorilor europeni. De fapt, declicul s-a produs în urmă doi ani, în
primăvara anului 2022. Atunci, crescătorii de animale din sectorul zootehnic și
procesatorii din industria alimentară din Olanda protestau în forță împotriva
reglementărilor pe care Guvernul voia să le impună pentru reducere poluării cu
azot. Nu era neapărat o normă europeană, ci Executivul olandez își propunea să
scadă efectele unei agriculturi intensive.
Adevărul este că Olanda are cea mai
mare densitate de animale și păsări în ferme, în raport de suprafața țării, din
Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că performanța evidentă a sectorului de
creștere a bovinelor, porcinelor și păsărilor aduce o problemă, și anume cea a
deșeurilor provenite din zootehnie, din sectorul avicol și din industria de
procesare. Toată lumea recunoaște
că Olanda are o problemă de poluare cu azot (de exemplu, autorizarea construcțiilor
din domeniul infrastructurii de locuit sau de transport este condiționată de
reducerea concentrației de azot), dar fermierii au fost profund nemulțumiți de
încercările de reducere a emisiilor de azot și au reacționat spunînd că doar ei
sînt obligați să facă eforturi de scădere a deșeurilor de azot, în timp de
industria nu este deranjată. Cert este că protestele fermierilor olandezi din
primăvara anului 2022 au devenit un exemplu pentru agricultorii europeni, care
au privit revolta fără prea multe nuanțe și mai mult prin „vizorul” propriului
interes.
Nu a fost doar atît. Fermierii au
resuscitat un partid creat în anul 2019, „Mișcarea Fermier-Cetățean” (BBB), și
au avut în martie 2022 un succes neașteptat obținînd 20% din voturi la
alegerile locale. Momentul a avut două efecte rapide: fermierii europeni,
inclusiv cei români, au început să își facă speranțe față de implicarea lor în
politică, iar politicienii europeni au înțeles în ceasul al 12-lea că trebuie
să recucerească un bazin electoral, din mediul rural, de 25% din populație, la
nivelul Uniunii Europene. După momentul martie 2022, lucrurile s-au mai
schimbat, în sensul că la alegerile parlamentare din Olanda, din noiembrie
2023, partidul fermierilor nu a obținut decît 5% din voturi, ceea ce îi permite
totuși să se afle într-o negociere pentru o viitoare coaliție de guvernare.
Dar, între cele două rînduri de alegeri, scăderea electorală este evidentă. Olanda a fost, așadar, noul punct de
plecare al revoltei fermierilor europeni și al atenției crescute a
politicienilor față de agricultori și mediul rural. Rezultatele le vedem
astăzi.
Furia agricultorilor s-a întins în
multe zone ale Europei, iar speranța ascunsă sau manifestă a fermierilor este
să repete micile victorii economice și politice ale olandezilor. Astfel,
revendicările fermierilor europeni sînt destul de diferite. Germanii vor să
convingă Guvernul federal să renunțe la măsura anulării graduale a subvenției
acordate pentru acciza la motorină, francezii acuză veniturile insuficiente,
concurența neloială a produselor alimentare din import, taxele și impozitele prea
mari și reglementările complicate din sectorul agricol, românii au o listă
lungă de revendicări, precum tema importurilor de cereale și alte produse
alimentare din Ucraina, amînări ale ratelor bancare pentru creditele acordate
agricultorilor sau plata despăgubirilor pentru secetă și compensarea
pierderilor cauzate de importurile ucrainene, polonezii sînt deranjați de
prețul și abundența cerealelor venite din Ucraina (de altfel, tranzitul sau
importurile din Ucraina sînt o caracteristică a statelor de graniță cu Ucraina
din Europa Centrală și de Est), producătorii irlandezi sînt în război cu marile
rețele comerciale, agricultorii italieni i-au susținut pe cei olandezi și pe
cei polonezi scandînd că „nu sînt sclavi, ci fermieri” și au protestat
împotriva creșterii prețurilor input-urilor agricole, în fine, cei greci
au protestat, în urmă cu doi ani, împotriva creșterii prețurilor energiei și a
lipsei măsurilor guvernamentale de sprijin ș.a.m.d. Este evident că o parte din
nemulțumirile fermierilor europeni vin și de la ambiția Comisiei Europene de a
reglementa domeniul agricol pentru a reduce impactul asupra mediului. Reacția
fermierilor a fost cauzată și de aceste teme la care s-au adăugat, în special
în Europa Centrală și de Est, importurile și, respectiv, tranzitul cerealelor
ucrainene.
Dar protestele fermierilor au
schimbat și hotărîrea politicienilor. Astfel, s-a ajuns ca reformele legate de
mediu să fie amînate sau puse în așteptare. La alegerile europene, fiecare
politician, indiferent de orientarea sa, și-ar dori votul agricultorilor. Cine
îl va obține, rămîne de văzut, dar un lucru este clar: în funcție de rezultatul
alegerilor europene vom vedea viteza de reformare a agriculturii europene și
mai ales vom avea un răspuns la întrebarea: cît de mulți bani vor trebui să
primească fermierii de la state pentru a fi mulțumiți?
Constantin
Rudnițchi este analist economic.
