Un articol din Politico
Europe remarca, zilele trecute, că tot mai mulți membri ai Partidului
Conservator din Marea Britanie privesc cu optimism o posibilă revenire a lui
Donald Trump la Casa Albă. Observația e valabilă mai ales pentru aripa dură, de
dreapta, a partidului din care fac parte inclusiv foștii premieri Boris Johnson
și Liz Truss. Unii dintre conservatori au fost tot timpul fani ai fostului
președinte (Johnson e unul dintre aceștia), alții par să facă un pariu cinic pe
un candidat pe care sondajele îl dau favorit la alegerile din toamnă.
Susținerea de care se bucură
Trump în rîndul acestor oameni are în ea ceva irațional dat fiind că stilul și
ideile fostului și posibilului viitor președinte american sînt contrare agendei
conservatoare. Conservatorii favorizează comerțul liber și nu privesc cu ochi
buni colaborarea cu dictatorii planetei. Protecționist și amoral, Trump susține
exact opusul.
S-ar putea spune că britanicii sînt
doar mai lucizi într-o lume care nu se poate obișnui cu ideea că Trump se
întoarce. Președintele Franței, Emmanuel Macron, spre exemplu, simte nevoia
unui „v-am zis eu”. Recent, într-o discuție cu reporterii francezi, le
reamintea acestora despre nevoia unei strategii europene de securitate care să
nu depindă de Statele Unite așa cum se întîmplă în prezent. Sigur, liderul de
la Élysée nu știe foarte clar cum va ajunge acolo și, dacă Trump se ține de cuvînt,
Macron și colegii se vor vedea puși în neobișnuita situație de a lua decizii
foarte rapide și, probabil, foarte costisitoare. Apărarea e scumpă, consensul e
dificil și Rusia nu stă degeaba. Dacă ne uităm fie și numai la decizii de
politică internă ale statelor europene, vedem aproape peste tot guverne slabe,
indecise și speriate, gata să cedeze la primul semn de nemulțumire din sondaje
sau de pe stradă.
În ceea ce îl privește, Trump
nu dă semne că s-a schimbat foarte mult. În timpul unei întîlniri electorale
din Iowa, fostul președinte și-a reluat atacurile la adresa europenilor și a
refuzat să răspundă clar dacă America va rămîne membră a NATO sub cel de-al
doilea mandat al său.
„Depinde dacă ne vor trata
corect”, spune Trump. „Țările europene au profitat de noi. Au profitat din
punct de vedere comercial și au profitat de protecția pe care noi le-am oferit-o.”
Oricît de abruptă e această declarație, ea corespunde cumva adevărului. În
privința apărării, Europa preferă de zeci de ani să se facă că nu pricepe că
are în coasta ei un monstru cinic și înfometat gata să profite de slăbiciuni
evidente și să creeze unele noi. Ceea ce nu spune Trump însă e că, deși
cheltuiește poate disproporționat pentru apărarea Europei, America are un rol
principal în regiune și beneficiază de toate avantajele care decurg din el. În
Europa, America nu trebuie să devină „great again”. Din contra, riscul
major e ca profilul Statelor Unite să se micșoreze semnificativ, iar europenii
să se reorienteze, cu toate consecințele care decurg dintr-o asemenea evoluție.
Comisarul european Thierry
Breton povestea că, în 2020, Trump a spus foarte clar, într-o conversație cu
Ursula von der Leyen, că „Statele Unite nu vor ajuta Europa dacă va fi
atacată”. Trump și apropiații săi au refuzat să comenteze afirmațiile
comisarului, dar sînt puține dubii asupra autenticității acestei relatări.
Sînt, pe de altă parte, și unii
optimiști. Premierul Belgiei, de exemplu, Alexander De Croo, care spunea recent
în fața parlamentarilor europeni reuniți la Strasbourg că europenii n-ar trebui
să se teamă de întoarcerea lui Trump: „Ar trebui să îmbrățișăm această situație
punînd Europa pe o bază mai solidă, mai puternică, mai suverană, mai autonomă”.
E, cum ar veni, oportunitate în orice dezastru.
Adevărul este că e mai ușor să
fii optimist în vestul Europei decît în est. E mai simplu să filozofezi la
Paris decît la București și îți pierzi mai puțin somnul la Londra decît la
Varșovia cînd citești știrile din Ucraina.
Esticii au avertizat tot timpul
că Rusia e un pericol și nu au fost ascultați. Tot esticii sînt cei care azi
par să fi luat foarte în serios nevoia de înarmare, dar oricîte achiziții
militare ar face românii sau polonezii, cu toții știu foarte bine că nu ar
putea rezista de unii singuri. De aceea perspectiva întoarcerii unui Trump care
și-a învățat lecția din primul mandat (adică va ezita mai puțin, va ști mai
bine care sînt mecanismele și unde sînt butoanele pentru a-și transforma
obsesiile în realitate) e neplăcută pentru această regiune. Și includ aici și
Ungaria al cărei Viktor Orbán e uneori amintit de Trump ca un lider politic
vizionar. Excepționalismul maghiar va suferi probabil o cruntă dezamăgire cînd
va descoperi că țara nu poate fi mutată în altă zonă a hărții și orice va avea
de suferit regiunea va fi valabil și pentru Ungaria. Ba mai mult, într-o
situație de tip „Împăratul muștelor”, e foarte probabil ca proverbialul ghinion
al Budapestei să scoată din nou capul din cartea de istorie.
La ora la care scriu aceste rînduri,
alegătorii din New Hampshire se pregătesc să voteze în alegerile primare ale
republicanilor (și ale democraților, dar acesta e mai degrabă un exercițiu de
aroganță locală). Trump e favorit la republicani. Europa continuă să contemple
abisul.
Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți
asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google
etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
