Eleonor Sharpston – după studii de drept, economie și lingvistică la King’s College, Cambridge – a predat la Corpus Christi College, Oxford și a profesat ca avocat pledant (barrister). Apoi, timp de peste 14 ani, din ianuarie 2006 pînă în septembrie 2020, a fost avocat general la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Concluziile puse în acea perioadă în cauzele aflate pe rolul Curții au o valoare de principiu pentru cei care studiază și aplică dreptul european. Ideile și argumentele formulate în aceste concluzii au fost preluate în motivarea multor decizii ale acestei instanțe europene și în doctrina juridică. Formulările sintetizează liniile de forță ale logicii juridice, răspunsurile inspirate la provocările care amenință construcția europeană, frumusețea adevărului și credința în valorile și spiritul care fundamentează dreptul european. Fraza din titlul articolului se regăsește în concluziile din cauza Comisia europeană c. Polonia, Ungaria și Republica Cehă în care CJUE a pronunțat Hotărîrea din 2 aprilie 2020. Un fragment din aceste concluzii probează afirmațiile de mai sus prin profunzimea gîndirii juridice și arta de a pune cuvintele în slujba ideilor: „Solidaritatea este sîngele care ține în viață proiectul Uniunii Europene. Ca urmare a participării lor la acest proiect și a statutului lor de cetățeni ai Uniunii Europene, statele membre și resortisanții lor au obligații, dar și beneficii, sarcini, dar și drepturi. În «demosul» european, a împărți nu reprezintă doar o chestiune de examinare a tratatelor și a legislației derivate pentru a înțelege ce anume se poate solicita, ci necesită și asumarea unor responsabilități și (desigur) a unor sarcini comune în scopul de a perpetua bunăstarea comună.
Respectarea «regulilor clubului» și îndeplinirea rolului corespunzător al fiecăruia în ceea ce privește solidaritatea cu celelalte state membre ale Uniunii nu se pot întemeia pe o strictă analiză cost-beneficiu corespunzătoare cu abordarea (cunoscută, din nefericire, din retorica legată de Brexit) «Cît mă costă mai exact Uniunea pe săptămînă și ce pot cîștiga mai exact eu personal din aceasta?». O astfel de abordare centrată pe sine reprezintă o trădare a viziunii părinților fondatori în ceea ce privește un continent pașnic și prosper. Acest lucru constituie antiteza faptului de a fi un stat membru loial și de a merita, în calitate de individ, statutul comun de cetățean al Uniunii. Dacă proiectul Uniunii Europene trebuie să prospere și să progreseze, trebuie să realizăm cu toții mai mult decît atît”.
Beneficiară a îndelungatei tradiții juridice engleze, Eleonor Sharpston a fost victima populismului britanic care a subminat această tradiție și a provocat Brexit-ul. Această decizie populistă i-a întrerupt cariera de avocat general, ceea ce a lipsit CJUE de una din mințile cele mai înzestrate pentru înțelegerea, apărarea și dezvoltarea dreptului european, în spiritul părinților fondatori ai Uniunii. Beneficiind de asemenea forțe intelectuale, Curtea a reușit să fie, cîteva decenii, pilonul cel mai puternic al construcției europene, multe din hotărîrile pronunțate fiind trepte solide pe scara unității statelor membre și a solidarității cetățenilor.
O provocare extrem de dificilă pe care CJUE va trebui să o înfrunte în perioada următoare este generată de exercitarea abuzivă, cu rea-credință a dreptului de veto de către unele state membre, care pun interesele politice, conjuncturale mai presus de ideea de solidaritate pentru apărarea valorilor care întemeiază Uniunea. Regula unanimității, pentru adoptarea celor mai importante decizii, fost prevăzută tocmai pentru apărarea acestor valori comune. Blocarea unor proiecte de decizie, prin refuzul unor state de a-și da acordul, cu motivații străine de principiile și scopurile Uniunii, pune în pericol coeziunea organizației. Este cazul „jocului de picioare” pe care îl face premierul Ungariei, Viktor Orbán, care a condiționat votul pentru sprijinirea Ucrainei de concesii financiare. Este și cazul Austriei, care din considerente politicianiste a refuzat să voteze adoptarea de către Consiliul pentru justiție și afaceri interne (Consiliul JAI) a deciziei pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen cu privire la România, încălcînd flagrant dispoziția art. 4 alin. (2) din Actul de aderare a României la Uniunea Europeană; potrivit acestei dispoziții, votul în cadrul Consiliului JAI, deși trebuie să fie unanim, are caracter de confirmare a îndeplinirii condițiilor tehnice de către România, vot care trebuia să fie exercitat cu bună-credință, iar nu în mod discreționar.
Nu este de așteptat să se înlocuiască prea curînd regula unanimității cu regula majorității pentru asemenea decizii. O reformă în acest sens ar trebui să fie adoptată ea însăși cu regula unanimității, ceea ce este greu de crezut că se va întîmpla. Dar, urmînd o practică progresivă a instanțelor interne și a celor internaționale, consacrată uneori chiar în norme juridice, CJUE ar putea îmblînzi severitatea regulii unanimității în astfel de situații. Buna-credință, solidaritatea, cooperarea loială sînt principii care au justificat această îmblînzire în dreptul intern și în dreptul internațional. Aceleași principii sînt la fel de puternice și în dreptul european, putînd țărmuri exercitarea discreționară, cu rea-credință, a dreptului de veto. Multe din hotărîrile CJUE au fost expresia curajului de a dezvolta și de a consolida dreptul european prin interpretări ale normelor juridice existente, care fie au lărgit, fie au țărmurit sfera lor de aplicare în acord cu valorile și principiile care fundamentează Uniunea. Într-o perioadă în care aceste valori și principii sînt puse sub semnul întrebării sau chiar atacate de forțe ostile, interne și externe, este nevoie, o dată mai mult, de curajul CJUE.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
