Rusia consideră că îndemnul Papei Francisc la discuţii cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina a fost un apel adresat aliaţilor occidentali ai Kievului de a renunţa la ambiţia de a învinge Rusia şi de a recunoaşte greşeala Occidentului în războiul din Ucraina, a relatat agenţia italiană de presă ANSA, preluată de Reuters, scrie news.ro.
Papa Francisc a declarat că Ucraina ar trebui să aibă ceea ce el a numit curajul “steagului alb” şi să negocieze sfârşitul războiului cu Rusia, care în doi ani a făcut zeci de mii de morţi. “Din punctul meu de vedere, Papa cere Occidentului să lase deoparte ambiţiile sale şi să recunoască faptul că a greşit”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă ANSA. Zaharova a spus că Occidentul se foloseşte de Ucraina ca de un instrument al ambiţiilor sale de a slăbi Rusia.
În ceea ce priveşte Rusia, “noi nu am blocat niciodată negocierile”, a spus ea, adăugând că situaţia din Ucraina se află “într-un punct mort”. Ucraina a respins duminică apelul Papei Francisc de a negocia încetarea războiului cu Rusia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că suveranul pontif se angajează într-o “mediere virtuală”, iar ministrul de externe Dmitro Kuleba a spus că Kievul nu va capitula niciodată.
Putin susţine că, la scurt timp după ce a trimis trupe în Ucraina, Moscova şi Kievul aproape că au ajuns la un acord de încetare a focului, dar că acesta a fost torpilat de Marea Britanie. Reuters a relatat luna trecută că o sugestie lui Putin – transmisă prin intermediari – de încetare a focului, pentru a îngheţa războiul din Ucraina, a fost respinsă de Statele Unite. Zelenski a declarat săptămâna trecută că Rusia nu va fi invitată la primul summit de pace care urmează să aibă loc în Elveţia.