Situația se menține intensă pe toată linia frontului, rușii atacând pe toată linia de contact în ultimele 24 de ore. Aceștia au lansat patru rachete și 80 de lovituri aeriene și au tras de 108 ori cu lansatoare de rachete asupra pozițiilor ucrainene și a zonelor populate, a anunțat vineri dimineață Statul Major ucrainean. 65 de lupte s-au dat în această perioadă, iar 130 de localități din Cernihiv, Sumî, Harkov, Lugansk, Donețk, Zaporojie, Dnipropetrovsk, Herson și Nikolaiev s-au aflat sub tirurile artileriei ruse.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina UPDATE 6 aprilie, ora 03.00: Dezvăluiri NYT: Statele Unite și Germania nici măcar nu vor să audă de subiectul ‘Ucraina în NATO’ Statele Unite şi Germania se opun în continuare ca Ucraina să fie invitată să adere la NATO, aşa cum au făcut şi la summitul de la Vilnius de anul trecut. Mai mult, vor ca această chestiune nici măcar să nu mai fie discutată anul acesta la summitul aniversar al alianţei, care va avea loc în iulie, la Washington, scrie The New York Times (NYT). Ceea ce vrea Ucraina, în cele din urmă, este o invitaţie oficială de a adera la NATO. Dar oficialii alianţei sunt de acord că acest lucru nu se va întâmpla la festivităţile planificate la Washington pentru luna iulie. NATO nu are niciun apetit pentru a primi un nou membru care, din cauza pactului de securitate colectivă al alianţei, ar atrage-o în cel mai mare război terestru din Europa din 1945 încoace. Continuarea aici