Forţele ruse au respins în cursul dimineţii de duminică un atac ucrainean cu rachetă împotriva uneia din navele Flotei Mării Negre în portul Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul, Mihail Razvojaev, transmite Reuters, conform Agerpres.
Fragmentele căzute au provocat un mic incendiu, care a fost stins rapid, a scris guvernatorul Sevastopolului pe Telegram, fără a preciza care a fost nava vizată. Din cauza atacului, traficul pe podul Crimeii a fost suspendat provizoriu. Între timp, mișcarea partizană ucraineană Ateş a anunţat că rușii au înregistrat pierderi – câțiva morți și mulți răniți. La finalul lunii martie, nava “Iamal” din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră a suferit avarii critice într-un atac ucrainean cu rachete de asupra oraşului-port Sevastopol. “Potrivit serviciului de informaţii militare al Ucrainei, natura avariilor suferite de ‘Iamal’ este critică: o gaură în puntea superioară a făcut ca aceasta să se încline la tribord”, a scris GUR pe canalul său de Telegram.
Ucraina a atacat facilităţile Flotei Rusiei din Marea Neagră, în special cea de-a 13-a uzină de reparaţii navale în Sevastopol, portul de bază al acestei flote. În atacul ucrainean a fost lovită, de asemenea, nava amfibie “Azov” şi un centru de comunicaţii, potrivit Kievului. Forţele Kievului au bombardat cartierul general al Flotei ruse la Marea Neagră din Sevastopol în septembrie 2023, la mai bine de un an după ce au scufundat Moskva, nava amiral a flotei ruse, în primăvara anului 2022.
BREAKING: A Ukrainian missile has struck another Russian Black Sea Fleet ship. The ship is on fire in the docks of Sevastopol in Crimea Looks like the Ukrainians are already celebrating the good news from Washington D.C. pic.twitter.com/L0gAejXkwY— Visegrád 24 (@visegrad24) April 21, 2024