Pedeapsa de patru luni de închisoare pronunţată împotriva ideologului populist de dreapta american Steve Bannon, fost consilier influent al lui Donald Trump la Casa Albă, a fost confirmată vineri în apel, relatează AFP.
Steve Bannon, în vârstă de 70 de ani, a fost condamnat în octombrie 2022 la patru luni de închisoare pentru obstrucţionarea prerogativelor de anchetă ale Congresului SUA, din cauza refuzului său de a coopera la ancheta parlamentară privind asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Un alt fost consilier al lui Donald Trump la Casa Albă, Peter Navarro, condamnat şi el la patru luni de închisoare pentru aceleaşi fapte, a început să-şi execute pedeapsa în martie 2024. Steve Bannon poate face în continuare recurs împotriva acestei decizii a curţii de apel federale din Washington.
Evenimentele din 6 ianuarie 2021 Pe 6 ianuarie 2021, Steve Bannon a discutat la telefon cu Trump. În acea zi, sute de susţinători ai preşedintelui republican în exerciţiu au luat cu asalt Capitoliul, sediul Congresului SUA, în încercarea de a împiedica certificarea victoriei oponentului său democrat Joe Biden la alegerile din noiembrie 2020. Donald Trump nu a fost vizat direct de instanţele de judecată pentru atacul asupra Capitoliului, deşi comisia parlamentară de anchetă asupra asaltului din 6 ianuarie 2021 a recomandat proceduri penale împotriva lui în decembrie 2022, mai ales pentru apel la rebeliune şi conspiraţie împotriva instituţiilor americane.
Cu toate acestea, el a fost inculpat în august 2023 de un tribunal federal din Washington şi apoi de instanţe ale statului Georgia (sud-est) pentru presupusele sale încercări ilegale de a obţine răsturnarea rezultatelor alegerilor din 2020. Legăturile lui Bannon cu Trump În ultimele luni ale campaniei victorioase a lui Donald Trump din 2016, Steve Bannon a început să-şi pună amprenta, denunţând o ordine mondială controlată de elitele politice şi financiare. El l-a urmat pe Trump la Casa Albă în 2017, însă a fost nevoit să părăsească executivul în august 2017, după violenţele din Charlottesville în Virginia (est), unde a avut loc o adunare a activiştilor dreptei radicale. O tânără a fost ucisă după ce un simpatizant neonazist a intrat cu maşina într-un grup de manifestanţi împotriva rasismului.