Cazul ciudat și unic care i-a uimit pe medici!. Un copil de 7 ani înghite un creion de 10 cm fără să se rănească

Un băiat de 7 ani din Nepal a înghițit un creion de 10 centimetri lungime fără să se rănească. Nici măcar nu a fost necesară o operație. Medici se declară surprinși: „Este pentru prima dată când se întâmplă un astfel de episod”, scrie Mediafax. Un băiat în vârstă de 7 ani a înghițit un creion de 10 centimetri fără a suferi probleme medicale. Cazul este atât de ciudat încât medicii l-au relatat în revista de specialitate Radiology Case Reports. Incidentul a avut loc în Nepal, unde copilul a așteptat patru ore înainte de a le cere părinților săi să îl trimită la specialiști. Nu este clar motivul pentru care copilul a înghițit creionul, dar medicii de la Kathmandu Medical College and Teaching Hospital cred că acesta este primul caz de acest fel din lume.

Copilului i s-au făcut mai multe radiografii

Când a ajuns la camera de urgență, copilul a fost supus unor radiografii care au arătat creionul blocat în stomac. Cu toate acestea, el nu avea niciun disconfort. A seven-year-old boy eats a four-inch pencil whole, miraculously suffers no harm and then passes it painlessly in what doctors believe is a “curious” case.: The boy, originally from Nepal, waited four hours before seeking medical… https://t.co/qZUImcM6D1 #dailymail #salud
— WhatsNew2Day (@whatsn2day) May 17, 2024                   Copilul a fost ținut sub observație timp de opt ore, a fost sfătuit să bea multe lichide și i s-a permis să mănânce doar o banană. O a doua radiografie a arătat apoi că obiectul înghițit s-a mutat între intestinul subțire de cel gros. Urma să aștepte alte 8 ore până la următoarea radiografie, când mama le-a spus medicilor că fiul ei a expulzat brusc creionul complet. Medicii au confirmat acest lucru, iar o a treia radiografie nu a găsit nicio urmă a creion în tractul gastrointestinal. Copilul a fost externat a doua zi și nu a fost necesară nicio examinare de control.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *