‘Era previzibilă’ / Ce spune despre scorul slab obținut de Burduja

Succesul lui Nicușor Dan în alegerile locale din 9 iunie era predictibil, declară la RFI liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

Actualul edil a obținut al doilea său mandat de primar al Capitalei. El are mai multe voturi decât Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone la un loc, în timp ce candidatul PNL Sebastian Burduja a luat doar zece procente. Daniel Fenechiu spune despre rezultatul alegerilor locale pentru Primăria Capitalei, câștigate de Nicușor Dan, că „mesajul este unul clar al bucureștenilor, mesajul fiind acela că preferă abordarea lui Nicușor Dan. Una peste alta, vă spun că oarecum eram pregătit pentru o asemenea abordare, de câteva zile ea fiind practic previzibilă”. În opinia sa, „era destul de predictibil acest lucru, mai ales după ce s-a renunțat la candidatul comun și s-a mers pe varianta cu doi candidați, când era deja foarte-foarte târziu”.

Întrebat cine ar trebui să răspundă pentru scorul slab obținut de candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, liberalul Daniel Fenechiu a răspuns: „Nu știu dacă în momentul de față se pune problema unei responsabilități. Indiscutabil, într-o oarecare măsură este răspunderea organizației București, președinte fiind însuși candidatul, însă eu cred că rezultatul este consecința mai multor greșeli întâmplate în decursul timpurilor în legătură cu Primăria Capitalei. Fără îndoială, va urma o analiză și la nivelul Bucureștiului și probabil după analiza respectivă vor rezulta care sunt soluțiile pentru redresarea situației”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *