Lovitură de teatru! Magistrații ÎCCJ au admis recursul în casație făcut de Mario Iorgulescu și a trimis dosarul la rejudecare. În octombrie 2023, Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat
„20691/3/2020 – Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a II-a Penală în dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023). Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ce privește pe inculpatul Iorgulescu Gino – Mario și trimite cauza la rejudecare de către instanța de apel, Curtea de Apel București. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2024. —————– Cu opinia separată, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului în casație declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a II-a Penală în dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023)”, se arată în minuta instanței. Condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare În octombrie 2023, Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat. Iniţial, el primise la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti) o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia Tribunalului prin care Mario Iorgulescu trebuia să plătească către doi membri ai familiei bărbatului ucis de el în accident sumele de 200.000 euro – daune morale şi 100.000 lei daune materiale, urmând ca aceste daune să fie achitate de societatea de asigurări CITY INSURANCE SA, societate care se află însă în faliment. Mario Iorgulescu, internat într-o clinică din Italia
Mario Iorgulescu se află internat într-o clinică privată din Italia, părinţii săi reuşind să-l scoată din ţară cu un avion privat, imediat după accident. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi, în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă. În seara zilei de 8 septembrie 2019, tânărul participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla. La terminarea petrecerii, în jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală. A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.