Gigi Becali pune interesul personal mai presus de cel al naționalei, supărat că niciun jucător de la FCSB nu a fost în primul 11 cu Belgia

Gigi Becali, patronul echipei FCSB, și-a exprimat nemulțumirea față de decizia selecționerului Edi Iordănescu de a nu-l titulariza pe Florinel Coman în partida pierdută de România cu Belgia, scor 0-2. În locul șeptarului roș-albaștrilor, a fost introdus Valentin Mihăilă, jucătorul Parmei, care a fost schimbat în minutul 68 de Ianis Hagi.

În cadrul meciului de pe RheinEnergieStadion din Koln, singurul jucător al FCSB care a evoluat a fost Darius Olaru, introdus în minutul 68 în locul lui Marius Marin, care a primit un cartonaș galben. „L-ai scos pe ăla, care poate voia să prindă un transfer” Florinel Coman a fost titular în victoria împotriva Ucrainei de pe Allianz Arena, iar absența sa din meciul cu Belgia l-a deranjat pe Gigi Becali. Acesta a declarat pentru fanatik.ro: „Echipa câștigătoare nu se schimbă. Ai câștigat 3-0, apoi l-ai scos pe ăla, care poate voia să prindă un transfer. Lasă-l să joace! Se gândea că prinde și el un contract, de ce îl scoți? De ce să îți bați joc de el? Ai început cu el, continuă cu el.” Becali a continuat criticile, subliniind că Mihăilă a pierdut mingea la primul gol al belgienilor și a accentuat că echipa câștigătoare nu trebuie schimbată: „Coman respectă ce zice antrenorul. Dacă îl forțezi să se apere, nu mai are evoluții atât de bune, dar tot a jucat excelent. S-a apărat mai bine decât Mihăilă. Dacă era Coman în teren, noi nu pierdeam meciul! Ne ajuta Dumnezeu!”

Pe lângă criticile aduse selecționerului, Gigi Becali a recunoscut valoarea superioară a echipei belgiene și a jucătorilor săi: „Cum să poți să faci mai mult? Eu nu mă pricep la meciuri internaționale, dar ce poți să le faci unor jucători precum Doku sau Lukaku? Oricum suntem calificați. Belgia bate Ucraina. Dacă pierdem, tot ne calificăm.” În încheiere, Becali a menționat că după victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei, avea speranțe la trofeu, dar a recunoscut dificultatea acestui obiectiv: „După ce am bătut cu 3-0, eu voiam trofeul! Ce trofeu? Te mănâncă ăia. Îi ziceam lui MM că îmi doresc trofeul, mi-a zis că nu știu fotbal. Ne-a salvat Niță. Putea Dumnezeu să facă să dea gol Man, se termina 1-1.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *