Mihai Tudose, vicepreședinte PSD, îl taxează pe Nicolae Ciucă, președintele PNL, pentru schimbarea radicală de discurs în privința datei alegerilor prezidențiale. Tudose publică o înregistrare video din 2 iunie, când Ciucă afirma că data alegerlor prezidențiale a fost deja stabilită în septembrie.
„Coerență! Stabilitate! Încredere! Vizionați și trageți dv concluziile….. Omu’ vrea să fie președinte!”, scrie Mihai Tudose pe Facebook.
Intervenția lui Tudose a fost precedată de ieșirea publică a lui Sorin Grindeanu, care l-a numit pe Ciucă „U=un poznaș în slujba țării”.
Declarația lui Ciucă Președintele PNL Nicolae Ciucă a reacționat joi la declarațiile liderului PSD Marcel Ciolacu. Să discutăm pe bază de reguli, nu pentru a respecta agenda personală a liderilor PSD, a spus Ciucă. „Sincer chiar nu înțeleg de ce această reacție. Afară este foarte cald, asta da, pot să înțeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară, da, și folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naționale de fotbal. Dar atunci când vine vorba de alegerile prezidențiale trebuie să rămânem în prevederile legale și în termenele legale. Ca atare, să stăm jos și să discutăm pe bază de principii și de reguli, nu pentru a face în așa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD”, a spus Nicolae Ciucă într-un mesaj video postat joi seara pe Facebook. Afirmațiile lui Ciolacu Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat joi că PNL dorește „să schimbe regulile jocurilui”. „Nu am stabilit încă să avem o ședința de coaliție. Este evident că PNL dorește să schimbe regulile jocului. Dacă decizia lor rămâne aceeași nu are rost să facem o ședință de coaliție. Abordarea mea de președinte al PSD este una foarte clară: dânșii nu și-au tținut cuvîntul dat. Poate trebuie să înțelegem că onoarea nu este numai pe panouri, onoarea este și în discuțiile coaliției”, a spus joi, la Bruxelles, Ciolacu.