Ministrul PNL al Justiției îl acuză pe prim-ministru că legitimează ‘forțe extremiste’

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu (PNL), a declarat marţi, la Digi24, după consultările premierului Marcel Ciolacu (PSD) cu partidele, pe tema stabilirii calendarului pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, că premierul a dat „o platformă de comunicare publică” unor forţe politice „extremiste şi antieuropene”, cu referire la chemarea la Palatul Victoria a partidelor AUR și SOS România, conform News.ro.

În ciuda declarațiilor contondente între reprezentanții PNL și PSD pe tema datei alegerilor prezidențiale, până acum miniștrii liberali se abținuseră la comentarii pe acest subiect. Acuzația Alinei Gorghiu reprezintă primul gest de ‘insubordonare’ în care o decizie a premierului PSD este contestată de un ministru. „Eu cred că aceste consultări au fost făcute pentru a oferi PSD un motiv public ca să justifice practic amânarea acestor alegeri sau ducerea acestor alegei la termen. PSD trebuia să iasă, cumva, din izolarea poziţiei în care se aflau. De altfel, a fost singiurul partid care mai susţinea că aceste alegeri se pot organiza iumediat după vară, în rest, toate partidele politice chemate la Palatul Victoria au insistat pe organziarea acestor alegeri în noiembrie sau decembrie, la termen”, a declarat Alina Gorghiu într-o intervenţie la Digi24. Ea a criticat prezenţa unor partide la consultările de la Palatul Victoria. ”S-a dat o platformă de comunicare publică anumitor forţe politice extremiste şi antieuropene, care au fost oarecum legitimate în urma acestui demers”, a spus Gorghiu.

Propunerea liberalilor Ministrul Justiţiei a precizat că septembrie este o lună în care nu vede să se mai poată organiza aceste alegeri. ”Nici măcar luna octombrie, dacă am înţeles eu corect concluzile acestui dialog pe care l-a organizat, l-a facilitat premierul. Luna noiembrie, sfârşitul lunii noiembrie începutul lunii decembrie este fix intervalul în care cele două partide care formează coaliţia vor trebui să gândească calendarul”, a subliniat ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *