Un bărbat în vârstă de 33 de ani s-a aruncat, marți seară, în râul Dâmbovița, după ce a sărit din ambulanța care-l transporta de la Spitalul Elias la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București.
În timp ce ambulanța se afla în mers, bărbatul ar fi devenit recalcitrant si necooperant, moment în care șoferul a oprit autospeciala pentru a-i acorda ajutor colegului său. Pacientul ar fi lovit atunci cu mâna în piept ambulanțierul și ar fi sărit din Ambulanță, după care s-a aruncat în Râul Dâmbovița. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20.40, pe Splaiul Independenței – Zona Asmita Gardens. Un polițist din cadrul Secției 14, împreună cu alți doi polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sosiți în sprijin, au intrat în apă și l-au imobilizat pe bărbat. Acesta a fost transportat la destinație, în siguranță. În cauză, a fost întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.