Smiley și Gina Pistol au format unul din cele mai neașteptate cupluri din showbiz. Deși se cunoșteau și simpatizau de mai mult timp, prezentatoarea TV și celebrul cântăreț au recunoscut că nu s-au gândit niciodată că vor avea o relație. Gina Pistol spune că Smiley a fost singurul bărbat alături de care s-a simțit acceptată cu adevărat. La rândul său, cântărețul spune că pe lângă frumusețea ieșită din comun, Gina mai are un atu: e extrem de răbdătoare!
Carmen Harra spune că relația celor doi e una karmică! „Relația lor este extraordinară, pentru că este o relație karmică. El este un independent, un om care și d-asta se însoară târziu, dar (…) relațiile karmice sunt cele mai intense, extrem de puternice și trebuie să aibă loc. E o relație foarte bună, extraordinar de importantă pentru amândoi, ei au niște lucruri pe care trebuie să le rezolve împreună. Sunt perfecți unul pentru altul.Va fi o căsătorie datorită ei. Ea este o extrovertită, o fermecătoare, iar el este un independent foarte greu de dus la altar. Dar ea este singura care l-a putut atrage în viața ei, a-l duce spre o căsătorie. Va fi o căsătorie datorită ei, extrem de fericită, ea îl balansează, îi aduce exact emoțiile de care are nevoie”, a spus Carmen Harra., potrivit Impact.ro.