Dragostea e surdă și oarbă, iar banii nu au miros. Aceasta este concluzia la care a ajuns o femeie, când s-a trezit că banii pe care îi avea strânși au fost înlocuiți cu bancnote false chiar de către iubitul ei.
Un bărbat din judeţul Argeş este cercetat pentru furt, înşelăciune, falsificarea de monede şi punerea în circulaţie de valori falsificate, fiind suspectat că a furat de la concubina sa 5700 de euro, înlocuind valuta cu bancnote false. Fapta a ieşit la iveală când femeia a vrut să depună bani la bancă, iar funcţionarul bancar a constatat că este vorba despre bani contrafăcuţi.Fapta a avut loc în primăvara acestui an, iar ancheta a fost deschisă după ce o femeie a vrut să depună la o bancă o sumă în valută, iar funcţionarul a constatat că este vorba despre bani falşi. Ancheta a ajuns la concluzia că principalul suspect este concubinul femeii, un bărbat, de 41 de ani, din municipiului Piteşti „Din cercetări s-a stabilit că, în perioada martie – iunie 2024, bărbatul ar fi sustras din locuinţa concubinei sale 5.700 de euro, înlocuind-o cu bancnote contrafăcute, dar şi aproximativ 20 de grame de bijuterii din aur. Ulterior, persoana vătămată ar fi încercat să depună banii la o unitate bancară, astfel funcţionarul bancar ar fi constatat că bancnotele sunt false”, informează, marţi, Poliţia judeţeană Argeş, potrvit news.ro Marţi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului care are o relaţie cu femeia înşelată. De acolo, anchetatorii au ridicat un telefon mobil şi înscrisuri cu valoare probatorie. Bărbatul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru audieri. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.