Există cărți, mai ales operele literare, dar nu numai acestea, iubite pentru frumusețea lor. Cele mai demne de iubit sînt cele care dau ființă în paginile lor frumuseții adevărului. Ca și locurile de pelerinaj, aceste cărți sînt locuri privilegiate ale căutării, descoperirii și regăsirii de sine și ale rosturilor comunității. Acțiunea umană. Un tratat de economie de Ludwig von Mises este o asemenea carte. Versiunea în limba română, o performanță care face posibilă arta traducerii ca artă literară chiar în cazul unei lucrări economice, datorată lui Gabriel Mursa și Dragan Stoianovici, publicată la Editura Curtea Veche în 2018, în colecția „Biblioteca Băncii Naționale a României”, este însoțită de o introducere („Capitalismul ca formă a civilizației“), scrisă cu aceeași forță de atracție a frumuseții adevărului de Horia-Roman Patapievici.
Întreaga carte este o dovadă că adevărul învinge vremurile. Un fragment din această dovadă este la fel de actual ca atunci cînd a fost scris. „Masele, mulțimile de oameni obișnuiți nu elaborează nici un fel de idei, nici bune, nici proaste. Ele doar aleg între idei elaborate de liderii intelectuali ai omenirii. Dar această alegere a lor este hotărîtoare și ea determină mersul evenimentelor. Dacă masele preferă niște doctrine proaste, nimic nu poate împiedica dezastrul.
Filosofia socială a Iluminismului nu și-a dat seama de pericolele pe care le poate genera dominația ideilor false. Obiecțiile formulate de obicei împotriva raționalismului economiștilor clasici și a gînditorilor utilitariști nu sînt îndreptățite. În doctrinele lor există totuși un neajuns – asumpția optimistă că ceea ce e rațional va triumfa pentru simplul motiv că este rațional. Ei nu s-au gîndit niciodată la posibilitatea ca opinia publică să îmbrățișeze false ideologii a căror realizare să dăuneze binelui și bunăstării și să destrame cooperarea socială.
Astăzi este la modă să fie desconsiderați gînditorii care au criticat încrederea filosofilor liberali în omul de rînd. Or Burke și Haller, de Bonald și de Maistre au acordat atenție problemei esențiale neglijate de liberali. Ei au fost mai realiști decît adversarii lor în judecarea mentalității maselor”.
Ideile false sînt periculoase pentru că nu lasă lucrurile să meargă de la sine, potrivit naturii lor. Încrederea în rațiunea umană nu este echivalentă cu încrederea în natura lucrurilor. Argumentele pot susține adevărul sau minciuna, ele pot fi riguros logice sau falacioase. Înainte de a fi armele unei acțiuni iraționale, ideile false sînt produsul unei rațiuni insuficiente. Remediul nu este neîncrederea funciară în rațiunea umană, ci recursul circumspect la instrumentele acesteia pentru a împiedica acreditarea ideilor false ca axiome ale gîndirii și practicii politice și ca fundamente ale sistemului de drept. Avantajul regimului politic al democrației constituționale este echilibrul just dintre normele procedurale care guvernează jocul politic și normele care consacră valorile demnității, libertății și siguranței persoanei. Acest echilibru este garanția mersului firesc al lucrurilor. Cît timp echilibrul se păstrează, agresiunea ideilor false poate fi stăvilită. Vulnerabilitatea regimului politic al democrației constituționale, care a permis ascensiunea regimurilor totalitare în perioada interbelică, este toleranța excesivă față de agresiunea ideilor false, pînă în punctul în care acestea folosesc procesele electorale pentru a lua în stăpînire instituțiile Puterii. Din acel moment crește exponențial riscul ca ideile false să fie adoptate ca axiome ale organizării politice. Deși, în zilele noastre, discursul instituțional european afirmă că toleranța are limite și că intoleranța trebuie să fie tratată cu intoleranță, eficiența acestui tip de discurs este redusă, cît timp nu este însoțit și de acțiuni instituționale ferme împotriva celor care promovează intoleranța, adică a acelora care cred că mersul firesc al lucrurilor poate fi înlocuit cu forțarea acestora în direcția ideilor false.
Este adevărat că programele și îndeosebi practicile politice ale partidelor care constituie establishment-ul național și comunitar în spațiul geografic al Uniunii Europene sînt ele însele minate de idei false, care au șubrezit încrederea cetățenilor în șansele de a avea o bună guvernare, cu rezultate comensurabile pentru rezolvarea problemelor cotidiene. Dar oricît de mari, de multe și de justificate ar fi reproșurile la adresa lor, aceste partide nu au acționat direct împotriva principiilor și valorilor democrației constituționale. Oricît de importante ar fi provocările cotidiene cu care se confruntă cetățenii, provocările pe termen mediu și pe termen lung sînt cel puțin la fel de importante. Pierderea libertății și renunțarea la demnitatea și siguranța persoanei sînt costuri uriașe, mult mai mari decît cele necesare pentru apărarea acestor valori. Comoditatea lîncedă, lașitatea, complicitatea cu agresorii sînt cele mai păguboase atitudini, chiar și pe termen scurt. Pentru a se reabilita în fața cetățenilor, autoritățile naționale și cele europene trebuie să schimbe nu doar metodele, ci și concepția de guvernare, în toate componentele ei: culturale, economice și de securitate internă și externă. Dacă nu își consolidează capacitatea de apărare împotriva manipulărilor și a actelor de intoleranță din plan intern și împotriva agresiunilor externe, nu numai Uniunea Europeană, ci și statele membre, în egală măsură, se pot destrăma în viitorul nu prea îndepărtat.
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false. Pentru ca lucrurile să meargă în mod firesc, trebuie să fie descurajați cei care, sub vraja ideilor false, împing lumea, inclusiv prin război și acțiuni teroriste, spre destinații nefirești.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
