Premierul Marcel Ciolacu anunța în urmă cu mai multe săptămîni că va cere premierilor Ucrainei și Moldovei să explice de ce liderul AUR, George Simion, are interdicție în cele două țări. Anunțul, făcut pe tonul acela de ursuleț mișel pe care dl Ciolacu îl folosește cînd trebuie să dea cîte o lovitură pregătită în ședința de strategie a partidului, îl plasa pe șeful Guvernului în postura de cetățean îngrijorat care tocmai s-a hotărît să își exercite simțul civic. Problema e că dl Ciolacu e, zilele astea, mai mult decît un cetățean îngrijorat. El îmbracă mai multe cămăși și fiecare dintre ele îl pune într-o postură diferită.
Dl Ciolacu este, în primul rînd, prim-ministru al României – adică e la vîrful unei piramide administrative unde se presupune că are acces la informații în baza cărora poate lua decizii. De altfel, domnia-sa face apel la această poziție uneori cînd simte că l-ar ajuta și sugerează că așteaptă un moment prielnic pentru a folosi informațiile respective. În decembrie trecut, într-o emisiune de televiziune, premierul îl întreba pe același Simion: „Domnule George Simion, cît timp mai doriți să spuneți neadevăruri despre mine și despre familia mea? Pentru că s-ar putea să mă decid și eu să spun adevărurile despre dumneavoastră”. Cu alte cuvinte, știe ursulețul ceva, dar nu spune. Dar poate spune. Nu îl enervați. E irelevant ce a răspuns Simion.
Dl Ciolacu este apoi șef al PSD, cel mai mare partid al României în prezent și în viitorul previzibil. Această poziție îi oferă și statutul de lider al coaliției de guvernare, cea mai importantă poziție a momentului pe tabla de șah. Și tot poziția asta îl face concurent direct al lui Simion și al AUR. Dacă astrele și consultanții vor dori, cei doi s-ar putea confrunta direct în cursa pentru Cotroceni. Nici un schimb de replici dintre ei nu poate ignora această situație.
Pe scurt, dl Ciolacu amenință un adversar politic. Asta e o boală mai veche la PSD. Ceea ce face diferită situația, zilele astea, e dimensiunea geopolitică a acestui meci local de insinuări și înjurături.
Acuzația principală la adresa AUR și a lui George Simion e aceea că avansează în România agenda Rusiei. Mai mult decît atît, dacă ascultăm diverși oficiali moldoveni și ucraineni, Simion și partidul său fac lucrul ăsta într-un fel de coordonare directă cu Kremlinul. E o acuzație foarte gravă, însă e tratată cumva în regimul obișnuit al campaniilor electorale românești extras din manualul de pedagogie politică al profesorului George Becali: „El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat“.
O asemenea acuzație nu ar trebui să rămînă nici o secundă în zona de ping-pong politic. Și asta pentru că, repetînd deja de ani de zile că Simion e spion rus, fără ca cineva să ia o măsură reală, efectul firesc și direct este că Marcel Ciolacu normalizează ideea că cineva care spionează pentru o putere străină ostilă poate acționa liber în politica românească.Fiind președinte de partid, George Simion are un cuvînt de spus pe listele de candidaturi, prin activitatea sa din Parlament influențează numiri în funcții publice și, ca persoană publică, poate schimba opiniile cetățenilor la care ajunge. Dacă face toate astea din poziția de marionetă a unei puteri străine fără ca statul român să reacționeze, atunci ăsta e noul normal, nu?
E Simion „omul Rusiei”? Habar nu avem. Ceea ce știm este că partidele „frecventabile” din România nu par deranjateexcesiv de incertitudinea asta, ba chiar au găsit o metodă să extragă un pic de profit din ea. Pentru că ce e mai simplu decît să te bați cu un extremism insuficient definit și documentat? De cînd există campanii electorale, e mai bine să alegi inamicul (fie el și inexistent) decît să te aleagă el pe tine.
Prezumția nefericită de la care pleacă strategia lui Marcel Ciolacu este că publicul va înghiți pe nemestecate orice livrează domnia-sa, inclusiv aceste insinuări neurmate de vreo acțiune.
Și tot proiectîndu-l pe „spionul rus” drept inamic principal, un rezultat nu foarte greu de anticipat este acela că votul de protest de anul acesta va merge către individul care enervează cel mai rău Puterea. Se vor teme oamenii că votează pentru un pro-rus? Păi, nu prea au de ce dacă nenumăratele instituții de justiție și siguranță națională ale statului român nu au nimic de zis despre acest subiect.
Subiectul influenței rusești în politica europeană e mult prea grav ca să îl epuizăm la București în glumițe iresponsabile. Nu știm cum se va termina războiul din Ucraina, nu știm dacă Moldova va rămîne stabilă și democratică, nu știm cum vor arăta Europa și lumea întreagă în 2025. Ambiguitatea de azi ne va costa enorm în viitor.
Dl Ciolacu și restul Puterii de la București se joacă cu o grenadă periculoasă căreia i-au scos cuiul și acum o aruncă de colo-colo neștiind ce să facă cu ea. Dacă AUR crește în sondaje, asta va fi și meritul domniei-sale. Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
Teodor T iță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
