Dacia Duster pusă la pâmânt de un SUV care iese de pe aceeași poartă: Renault a făcut o mișcare greu de înțeles

Renault Symbioz va fi un SUV compact produs de marca franceză începând din acest an. Deși compania nu a dezvăluit decât câteva imagini teaser și numele modelului, împreună cu două detalii, există câteva informații importante. Lungimea sa va fi de 4,41 metri, foarte apropiată de cea a lui Duster.

De asemenea, va fi echipat cu motorizarea E-Tech full-hybrid, 145, care este similară cu cea de pe noul Duster. Acesta urmează să fie lansat oficial la Geneva, iar detalii despre el au fost deja comunicate încă din luna noiembrie a anului trecut. Modelul Renault Symbioz ar putea fi al doilea automobil al mărcii franceze care se distanțează de gama Dacia la nivel internațional, cel puțin din punct de vedere estetic, după Kardian. Acesta va înlocui Renault Sandero pe piețele internaționale, în special în America de Sud. Renault a anunțat că va produce modelul Duster în Turcia pentru piețele internaționale, însă există posibilitatea ca pe anumite piețe versiunea Renault a SUV-ului să fie redenumită Symbioz și să aibă un aspect complet diferit față de SUV-ul produs la Mioveni.

Numele Symbioz a fost utilizat de Renault pentru un concept prezentat în 2017, o mașină sofisticată echipată cu tehnologii de conducere autonomă. Totuși, acest concept a rămas doar în stadiul de studiu, fără să fie transpus în producția de serie.

“Pentru această nouă mașină compactă de familie, ne-am dorit un nume cu semnificație umană, care să exprime legătura strânsă dintre o familie și mașina lor. Numele Symbioz ilustrează perfect viața cu vehiculul nostru, un loc în care pasagerii sunt ca una cu vehiculul lor și cu mediul înconjurător”, explică Sylvia Dos Santos, șefa departamentului de strategie a denumirilor Renault, din cadrul Diviziei de Marketing. Printre tehnologiile anunțate de Renault pentru noul model se numără acoperișul panoramic Solarbay, cu tehnologie PDLC, care are funcții heliomate, ce permit întunecarea geamului fără să mai fie nevoie de alt tip de protecție solară. Renault Symbioz va fi cel mai mic SUV compact al mărcii, cu 10 cm mai scurt decât Austral și cu 15 centimetri mai scurt decât Arkana. În acest segment, Renault are în acest moment cinci modele, inclusiv electricele Megane E-Tech, de 4,20 metri și noul Scenic, de 4,47 metri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *