Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat, potrivit Agerpres.
“Proiectul Neptun Deep este în grafic. Atât Romgaz, cât şi OMV Petrom, au depus toate eforturile necesare pentru a obţine aprobările, pentru a putea face contractele. Din datele pe care le avem, practic, aproape toate contractele sunt semnate în acest moment şi ne dorim să avem primele foraje acolo până la finalul acestui an, dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie”, a precizat Burduja. OMV Petrom a făcut progrese mari în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, iar începerea forajului este estimată să înceapă în anul 2025, fiind în grafic pentru livrarea primelor cantităţi de gaze naturale în 2027, a declarat, într-un interviu recent acordat AGERPRES, directorul general al companiei, Christina Verchere. Acesta a menţionat şi alte proiecte majore din programul nuclear al Ministerului Energiei, respectiv construirea Unităţilor 3 şi 4 la Centrala Nucleară Cernavodă.
Coridorul Verde În ceea ce priveşte Coridorul Verde, respectiv cablul în curent continuu din Azerbaidjan-Georgia pe sub Marea Neagră în România-Ungaria, Sebastian Burduja a subliniat că acest proiect se află la etapa studiului de fezabilitate. “Este foarte important că în negocierile dintre cele patru părţi România a obţinut găzduirea acestei societăţi de proiect – deci sediul societăţii de proiect va fi în România – şi asta confirmă rolul de lider pe care România şi l-a asumat. Sigur, împreună cu celelalte trei state participante. Vă reamintesc că acest coridor de energie verde este important şi din perspectiva securităţii energetice, ne conectăm cu Azerbaidjan – Georgia, dar şi din perspectiva evacuării puterii din regiunea Dobrogei. Dacă vorbim de Unităţile 3 şi 4, cu siguranţă e nevoie de investiţii în infrastructura de transport a energiei electrice şi acest interconector Est-Vest, aşa cum am spus, porţiunea de pe teritoriul României este de asemenea în etapa studiului de fezabilitate”, a adăugat el.
Nu în ultimul rând, Burduja a făcut referire şi la discuţiile cu partea canadiană pe care Nuclearelectrica le are pentru producerea izotopilor medicali la Centrala de la Cernavodă, în contextul procesului de retehnologizare