Un român de 38 de ani a fost găsit vinovat pentru incendiul din Rafina, de lângă Atena, Grecia, de zilele trecute. El a fost plasat în arest și a pledat vinovat în cele din urmă.
El a mai fost arestat de două ori în luna iunie pentru incendiere și a primit o amendă administrativă în valoare de 8.538 de euro. Culmea, a pus focul în aceeași zonă. Potrivit informațiilor publicate de autoritățile din Grecia, inculpatul a negat comiterea infracțiunii și a susținut că, atunci când a văzut incendiul, s-a dus de fapt să ajute la stingerea acestuia, relatează ȘtiriDiaspora, care citează presa elenă. Judecătorul nu a crezut varianta românului și a dispus arestarea preventivă a acestuia.
Turiștii, în pericol – Evacuări din hoteluri din cauza incendiilor devastatoare Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României în Grecia și Turcia, are în atenție situațiile generate de producerea unor incendii de vegetație în cele două state și monitorizează evoluțiile acestora.
MAE precizează că la Ambasada României la Atena și la Consulatul General al României la Salonic nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea unor cetățeni români aflați pe teritoriul acestui stat, în contextul incendiilor de vegetație din ultimele zile. Potrivit datelor obținute de la autoritățile elene, incendiile produse la data de 29 iunie 2024 în Parnitha (în nordul Atenei) și în Insula Serifos (parte a Insulelor Ciclade) au fost lichidate, iar printre persoanele afectate nu s-au aflat cetățeni români.