VIDEO Cel mai mare proiect feroviar din România. Când vor fi gata tunelurile de 7 km, care străbat Carpații

Cele mai lungi tuneluri feroviare care străbat Carpații vor fi gata în 2026, potrivit anunțului constructorului grec, care s-a apucat deja de săpat pentru tunelul de la Ormeniș, parte din modernizarea căii ferate dintre Brașov și Sighișoara. Nu este singurul proiect de care se ocupă compania elană. Tot ei toarnă asfaltul și pe porțiunea Bragadiru – Joița, tronson din A0, care ar urma să fie dat circulației până la finalul verii. În timp ce grecii lucrează la autostrăzile noastre, mai iau de la noi și materiale românești pentru a pune bazele unei clădiri zgârie-nori de pe malul mării din Atena. Când va fi gata modernizarea căii ferate Brașov-Sighișoara, trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră, iar timpul parcurs se va scurta de la 3 ore cât se face în prezent, la 45 de minute. Este cel mai mare proiect feroviar din România care presupune ca pe anumite porțiuni de drum să se circule prin tuneluri de 7 și 5 kilometri lungime.

De tuneluri se ocupă grecii de la Aktor care dau asigurări că până în 2026 vor finaliza proiectul. Acum momentan s-au apucat de săpături pentru tunelurile de la Ormeniș, săpături care se fac cu ajutorul a două “cârtițe” uriașe, utilaje specializate în astfel de lucrări. Și pentru că țara noastră are tot mai multe proiecte de infrastructură finanțate din fonduri europene, grecii au devenit tot mai interesați de construirea drumurilor de la noi din țară. Acum lucrează și pe A0 acolo unde toarnă asflat pe porțiunea Bragadiru – Joița
„Ceea ce facem acolo este vizibil spun eu, lucrăm și noaptea, așa că știu că vom putea să terminăm la termen. Și sunt încrezător ce până la finalul lui august, cel puțin începutul lui septembrie, vom da în folosință autostrada”, spune Antonis Kyriakos – AKTOR Romania General Manager. Pe lângă faptul că vin și construiesc la noi în țară, aceștia au ajuns să ia și materiale românești pe care le folosesc în proiectele lor din Grecia. Un exemplu ar fi construcția zgârie-nori de 50 de etaje care stă pe fundație făcută din materiale românești. Trei milioane de euro au plătit greci pentru a turna fundația potrivită care să țină cea mai înaltă clădire din Grecia. Aici va fi cel mai sucmp complex rezidențial din Atena. 55 de mii de euro va costa metru pătrat, asta înseamnă că un apartament de 40 de mp costă nu mai puțin de 2,2 milioane de euro. Proiectul este în faza de proiectare, însă deja toate cele 200 de apartamente au fost vândute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *