‘Nu este suficientă. Nu putem garanta nimănui…’

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, este de părere că noua lege care permite împuşcarea preventivă a 426 de exemplare de urs în 2024 şi 2025 şi a 55 de exemplare pe an la nivel de intervenţie nu va rezolva problemele privind populaţia de urs. „Nu putem garanta nimănui care merge prin pădure că nu se va întâlni cu un animal sălbatic, fie că discutăm despre un urs sau discutăm despre un alt animal”, susţine Mircea Fechet.

„Eu cred că această lege nu este suficientă. Este mai mult decât ceea ce aveam astăzi, însă nimic nu poate garanta, cu atât mai puţin o astfel de lege, că dacă împuşcăm 500 de urşi din cei 8.000, câţi credem noi că avem astăzi, s-ar putea să nu rezolvăm problemele pe care astăzi le avem, problemele cele mai mari fiind legate de atacurile la diferite stâne, spre exemplu, sunt mulţi ciobani omorâţi de urşi, atacurile urşilor în gospodăriile oamenilor unde au creat stricăciuni foarte mari, nu vorbesc de tragedia care s-a întâmplat săptămâna trecută, pentru că îmi vine foarte greu să o fac. Însă un lucru e cert: nu putem garanta nimănui care merge prin pădure că nu se va întâlni cu un animal sălbatic, fie că discutăm despre un urs sau discutăm despre un alt animal”, a afirmat Mircea Fechet, la Digi 24, luni seară, potrivit news.ro. El consideră că trebuie începută rezolvarea situaţiei cu „urşii problemă” care au atacat gospodăriile oamenilor sau stânele, dar şi cu cei care s-au învăţat să fie hrăniţi de om. „Eu cred că, dacă tot trebuie să împuşcăm 500 de urşi în acest an, aceştia trebuie să fie urşii cu care trebuie să începem”, a punctat ministrul.

Noua lege adoptată de Parlament Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, în calitate de for decizional, proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu 214 voturi pentru, 7 contra şi 23 de abţineri şi un deputat care nu a votat. Proiectul prevede, pentru anii 2024 şi 2025, uciderea unui număr de 426 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *