Legăturile lui Viktor Orban cu Vladimir Putin sunt tot mai strânse, iar Ucraina nu stă cu mâna în sân.
Ungaria şi Rusia caută o soluţie pentru ca grupul petrolier rus Lukoil PJSC să poată relua livrările de petrol către Ungaria, odată cu intrarea în vigoare a unor sancţiuni mai dure vizând compania rusească în Ucraina, transmite Bloomberg, conform Agerpres. Luna trecută, Ucraina a decis să înăsprească sancţiunile impuse Lukoil, interzicând practic companiei petroliere ruseşti să mai utilizeze Ucraina ca ţară de tranzit pentru produsele sale. Compania energetică ungară Mol şi firma petrolieră rusească Lukoil lucrează la găsirea unei soluţii, a declarat marţi seara ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, la finalul unei întâlniri cu omologul rus Sergei Lavrov, pe marginea unei reuniuni ONU la New York. “Există în prezent o situaţie legală în Ucraina pe baza căreia Lukoil nu mai face în prezent livrări către Ungaria”, a spus Szijjarto, fără a oferi detalii cu privire la care sunt motivele care au stat la baza acestei opriri. “Acum lucrăm la o soluţie legală”, a adăugat Szijjarto.
Context Lukoil este una dintre firmele ruseşti care furnizează petrol Ungariei via ramura sudică a conductei Drujba, care trece prin Ucraina. În prezent, grupul energetic ungar MOL se bazează pe livrările ruseşti pentru două treimi din necesarul său de ţiţei, însă estimează că, începând din 2025, va putea să le înlocuiască complet cu petrol din alte surse. #Ukraine imposed stricter sanctions on Russian oil giant #Lukoil, effectively banning it from using Ukraine as a transit for oil exports. Lukoil supplied #Hungary with crude oil via the southern leg of the #Druzhba #oil pipeline, which crosses Ukraine.https://t.co/SgP5ohBnvC pic.twitter.com/m82fE7BwFQ
— Peter Hubinsky (@peterhubinskyx) July 17, 2024 Ungaria şi-a intensificat legăturile energetice cu Rusia, chiar şi după invazia rusească din Ucraina, semnând mai multe acorduri pentru creşterea livrărilor de gaze naturale, după ce premierul Viktor Orban a obţinut o scutire de la sancţiunile UE cu privire la energie. Guvernul de la Budapesta a reuşit să recupereze aproape totalitatea profiturilor excepţionale realizate de grupul petrolier Mol graţie unei taxe speciale destinate să acopere găurile din buget.