
''Nicio ţară membră din Europa Centrală şi de Est nu a delegat un secretar general la NATO în întreaga sa istorie, prin urmare ar fi timpul, având în vedere în special faptul că principala provocare de securitate vine din această direcţie'', a declarat miercuri, la Bruxelles, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, citat de MTI.

Un cutremur major s-a înregistrat miercuri dimineaţa în estul Taiwanului, iar o alertă tsnuami a fost emisă în Okinawa, în sud-vestul arhipelagului japonez, informează news.ro. UPDATE - Potrivit USGS, o nouă replică s-a produs la 10 km adâncime, având magnitudinea de 5,7, după 37 de minute de la seismul iniţial, urmată după 8 minute de

În timp ce guvernele impun limite pentru ambalajele alimentare din plastic, se lucrează la alternative mai prietenoase cu clima. Iată câteva dintre cele care ar putea ajunge curând in supermarketuri, potrivit The New York Times. In prezent plasticul înconjoară aproape fiecare castravete, măr și ardei de pe raionul de legume, înseamnă că așa este. Ceea

Europa a încheiat iarna cu un nivel record de gaze naturale în depozite, regiunea fiind într-o poziţie mult mai bună decât cea anticipată, scrie FT, citat de Ziarul Financiar. Nivelul gazului din depozite la finalul lunii martie în Uniunea Europeană, perioadă considerată sfârşitul iernii în industrie, a fost de 58,72% conform Gas Infrastructure Europe, fiind

O femeie și un copil de 11 ani din județul Iași au fost implicați într-un incident de o gravitate extremă, care a șocat comunitatea. Femeia a fost acuzată că a forțat minorul să se supună unor umilințe extreme, obligându-l să lingă un gard de lemn pe care erau scrise cuvinte obscene. Cazul a ajuns în

Astronomii au folosit telescoapele spațiale James Webb și Hubble pentru a confirma una dintre cele mai derutante noțiuni din întreaga fizică, și anume că universul pare să se extindă cu viteze diferite, scrie tomorrowsworldtoday.com. În 2019, măsurătorile efectuate de telescopul spațial Hubble au confirmat că enigma era reală; în 2023, măsurătorile și mai precise ale

Volodimir Zelenski a semnat marţi un proiect de lege pentru reducerea vârstei de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani, în condiţiile în care forţele armate rămân fără oameni în faţa invaziei ruse. Proiectul de lege, care a fost adoptat în urmă cu un an de parlamentari şi aştepta promulgarea de către preşedinţie

Palestina, un teritoriu încărcat de istorie și cultură în Orientul Mijlociu, își găsește rădăcinile într-o varietate de popoare și civilizații care au locuit aici de-a lungul mileniilor. Deși este recunoscută în primul rând pentru tensiunile politice și sociale care o definesc în prezent, Palestina deține și o moștenire bogată, care merită să fie descoperită. Pe

Primarul din Polovragi spune că a ajuns la capătul răbdării pentru că încearcă de șapte ani să preia în administrare drumul forestier care duce către cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Gorj: peștera lui Zamolxe. „Ne rotim de cel puțin șapte ani de zile în jurul cozii ca să preluăm acest drum“, a spus

Păpădia este înrudită cu prețioasa rucola. Au același gust ușor amărui, și frunzele tinere pot orna oricând o salată. Este întâlnită peste tot în locurile însorite, sub diferite specii și nume: lăptucă, floare de mălai, crestățea. Nutriționistul Luminița Catană oferă detalii despre o cură mai puțin obișnuită: cura cu păpădie se face primăvara și are