Editorialistii.com

Editorialistii.com

‘În România se construiește, de urgență, un drum cu două obiective strategice majore’ / 3.000 de muncitori lucrează 24/24

‘În România se construiește, de urgență, un drum cu două obiective strategice majore’ / 3.000 de muncitori lucrează 24/24
Strategii militari ruși de la canalul Telegram/Rybar afirmă, fără a furniza surse verificabile, că în România se construiește rapid un drum de la granița cu Ucraina până la portul Constanța. Acest drum, denumit Autostrada Moldovei, ar ocoli Polonia, Ungaria și Slovacia. „Construcția traseului se desfășoară în regim de urgență: aproximativ 3.000 de muncitori și sute

variante pentru punerea în aplicare a variantei cu două state

variante pentru punerea în aplicare a variantei cu două state
Preşedintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul Qatarului şi miniştrii de externe saudit, egiptean şi iordanian au discutat vineri seara, la Palatul Elysée, despre situaţia din Fâşia Gaza şi punerea în aplicare a "soluţiei a două state" între israelieni şi palestinieni, a anunţat preşedinţia franceză, relatează AFP, citat de AGERPRES. Aceştia au abordat "toate pârghiile care ar

E un test pentru UE! Nu mai e despre capacitățile României

E un test pentru UE! Nu mai e despre capacitățile României
Ministrul de Interne, Călătin Predoiu, afirmă, vineri, că aderarea completă a României la Schengen ”este un test pentru coeziunea, coerenţa, solidaritatea europeană, nu mai este un test pentru capacităţile României de a îndeplini criteriile”, ântrucât acestea au fost pe deplin implementate şi au dus la scăderea migraţiei ilegale cu 75%. Oficialii MInisterului de Interne anunţă

formațiunea avea o lungime de aproximativ 300 de kilometri

formațiunea avea o lungime de aproximativ 300 de kilometri
O fotografie realizată recent din spațiu a surprins o furtună ciudată, asemănătoare unei meduze, plutind deasupra Africii de Vest. Norul neobișnuit, cu o lungime de aproximativ 300 de kilometri, a fost observat deasupra Mali de către satelitul meteorologic Suomi NPP, un proiect comun al NASA și NOAA. Această formațiune bizară de nori este cauzată de

Trupele ruse au bombardat infrastructura feroviară din regiunea Harkov

Trupele ruse au bombardat infrastructura feroviară din regiunea Harkov
Ministerul rus al Apărării, care a anunţat miercuri cucerirea unui sat vecin, Klişchiivka.Trupele ruse au bombardat noaptea trecută infrastructura feroviară din regiunea Harkov. Mai multe linii, clădiri, vagoane, locomotive și un tren electric au fost avariate, a anunțat compania feroviară de stat Ukrzaliznîția. Nu au existat victime, iar circulația trenurilor locale și de lungă distanță

Horoscopul zilei de 26 mai 2024. Nativii din zodia Capricornului se gândesc cu nostalgie la o persoană din trecutul lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Horoscopul zilei de 26 mai 2024. Nativii din zodia Capricornului se gândesc cu nostalgie la o persoană din trecutul lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 26 mai 2024 spune că nativii din zodia Leului au nevoie de o vacanță. Este o perioadă destul de agitată pentru aceștia. Leii trebuie să fie atenți la deciziile pe care le iau pentru a nu-și îngreuna singuri situație. Se anunță o zi cu multe provocări pentru nativii care nu sunt atenți

VIDEO FOTO Autoturism Tesla, vandalizat după ce șoferița a parcat neregulamentar; mașina a filmat autoarea faptei

VIDEO FOTO Autoturism Tesla, vandalizat după ce șoferița a parcat neregulamentar; mașina a filmat autoarea faptei
O șoferiță s-a plâns pe rețelele sociale că i-a fost zgâriată mașina de marca Tesla. O femeie a scris cu creta pe ușile vehiculului două cuvinte în rusă. Pe o Tesla Model 3 din Chișinău, neagră de culoare, au apărut câteva cuvinte scrise pe partea stângă laterală a caroseriei. Mai exact două cuvinte „gazon” scrise

Un gigant, care a făcut o investiție uriașă în portul Constanța, își extinde serios operațiunile în România

Un gigant, care a făcut o investiție uriașă în portul Constanța, își extinde serios operațiunile în România
Contextul regional și faptul că România devine ”poarta de intrare a Europei” generează interesul marilor companii. Gigantul DP World, cea mai mare companie de soluții logistice și lanțuri de aprovizionare din lume, începe să investească serios în țara noastră. Cei de la DP World au deschis recent noul terminal de mărfuri din Portul Constanța, care