Editorialistii.com

Editorialistii.com

Încep lucrările la una dintre clădirile emblematice din București: Are o istorie de peste 150 de ani

Încep lucrările la una dintre clădirile emblematice din București: Are o istorie de peste 150 de ani
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat luni că municipalitatea începe lucrările de punere în siguranţă la Hanul Solacolu, o clădire emblematică pentru Bucureşti, care vor dura până la finalul acestui an. Primarul a arătat că a respectat cu stricteţe regulamentul de urbanism al zonelor istorice, pentru că administraţiile precedente au distrus o piaţă, el precizând

A fost emis mesaj RO-Alert

A fost emis mesaj RO-Alert
Un incendiu foarte puternic se manifestă în nordul Capitalei. Din primele informații, incendiul se manifestă la fațada unui bloc aflat în construție, de pe strada Daniel Danielopolu. Pompierii intervin la fața locului cu 8 autospeciale de stingere, 2 autoscări, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. Deocamdată nu se știe dacă există victime, în

Alertă DNSC! Cum să evităm fraudele și să ne protejăm datele în timpul Sărbărilor Pascale

Alertă DNSC! Cum să evităm fraudele și să ne protejăm datele în timpul Sărbărilor Pascale
Echipa DNSC a pregătit un ghid de securitate a datelor online pentru Sărbătorile Pascale, pentru a evita eventualele probleme. Sfaturile DNSC sunt: Folosește site-uri românești, pe cât posibil - pot fi mai ușor de detectat eventuale probleme. Verifică înainte să cumperi - recenziile site-ului/produsului. Folosește cardul de credit - ai mai multe șanse de a-ți

Lovitură de teatru! Premierul Spaniei nu demisionează

Lovitură de teatru! Premierul Spaniei nu demisionează
Prim-ministrul Spaniei Pedro Sánchez a anunțat că nu demisionează. Anunțul a fost făcut luni. Premierul s-a gândit să demisioneze deoarece a fost vizat de o campanie de hărțuire. Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a anunțat decizia luni. El va continua să conducă guvernul spaniol. Miercuri, liderul socialist a anunțat că anulează toate angajamentele oficiale pentru a

Un bărbat s-a aruncat în gol de la etaj

Un bărbat s-a aruncat în gol de la etaj
Un bărbat de 73 de ani a murit, luni, după ce s-a aruncat în gol de la o fereastră de pe casa scării dintre etajele 9 şi 10 ale unui bloc de locuinţe din apropierea centrului oraşului Timişoara. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările în acest caz. ”La data de 29 aprilie

plapuma e prea mică și acum se caută soluții. Ar putea crește deficitul bugetar (Surse)

plapuma e prea mică și acum se caută soluții. Ar putea crește deficitul bugetar (Surse)
Un memorandum plecat de la Ministerul Finanțelor arată faptul că nu vor exista suficienți bani pentru acoperirea creșterilor de venituri. La Ministerul Finanțelor se caută soluții pentru acoperirea tuturor cheltuielilor, dar este posibil să se ajungă la creșterea deficitului bugetar. Surse din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au precizat că pentru acoperirea creșterii din luna iunie

legăturile cu Rusia ale apropiaților primarului

legăturile cu Rusia ale apropiaților primarului
Prin intermediul unui comunicat de presă, cei de la PSD îi solicită primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, să-și clarifice poziția față de Rusia. Cei de la PSD îl acuză pe Nicușor Dan că în jurul său gravitează oameni de afaceri care au legătură cu Rusia și care îi finanțează campania electorală. ”Solicităm lui Nicușor

VIDEO| Se dau în circulație primii kilometri din cea mai așteptată autostradă de către toți românii

VIDEO| Se dau în circulație primii kilometri din cea mai așteptată autostradă de către toți românii
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost în vizită pe cea mai așteptată autostradă a României, Autostrada Moldovei. El a explicat că până la finalul anului va fi dată în circulație porțiunea Autostrăzii Buzău-Focșani (82 de kilometri), iar apoi încă aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Ploiești-Buzău. ”Ritm bun pe toate cele 4 Tronsoane ale Autostrăzii

Transportul a plecat deja spre destinație

Transportul a plecat deja spre destinație
Un nou transport cu produse alimentare şi articole de cazarmament a plecat, luni, din România spre Fâşia Gaza, valoarea ajutoarelor acordate conform unor decizii ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă fiind de 8,2 milioane de lei. ”România continuă acordarea de asistenţă umanitară populaţiei civile din Fâşia Gaza. În cursul dimineţii a fost trimis un