Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a intervenit în Portul Sulina, unde a fost raportat un incendiu în sala motoarelor la o navă cu 16 persoane la bord. Echipajul a refuzat să coboare, dar incendiul a fost stins. ”În cursul zilei de 01.03.2024, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare
Pompierii din judeţul Mureş au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru stingetrea unui incendiu de vegetaţie şi mirişte care a cuprins mai mult de 20 de hectare. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Reghin şi ai Punctului de Lucru Deda au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu
Forţele de Apărare "Sud" din Ucraina raportează că, în noaptea de 1 spre 2 martie, rușii au lansat opt drone de atac de tip Shahed din Marea Neagră spre oraşul Odesa și spre regiune. Şapte dintre cele opt drone ruseşti au fost doborâte de forţele ucrainene. O altă dronă, însă, a lovit o clădire cu
…deși vă avertizez din capul locului că orice paralelă cu piesa de teatru a lui Marin Sorescu e pur întîmplătoare. Sau nu? Americanii au așa-zisa „surpriză din octombrie“ cînd, de multe ori, cu aproximativ o lună înaintea alegerilor prezidențiale, desfășurate la început de noiembrie, un eveniment neașteptat poate să schimbe rezultatul final în ciuda tuturor
Un profesor de-al meu mi-a povestit, cu ani în urmă, un episod din tinereţea lui ieşeană, demn de antologat într-o (nescrisă încă) istorie a progresului mentalităţilor (şi chiar al „tehnologiilor”, aşa-zicînd) pe plaiuri mioritice. Era la începutul anilor ’60 şi, dacă vă vine să credeţi, abia atunci debuta prin urbe un obicei apusean (deşi, să
Cuvîntul microbist este, foarte probabil, o invenție de succes a presei sportive, intrată în uzul curent și devenită rapid un termen aproape standard, căruia vorbitorii nici nu-i mai percep originea metaforică și umoristică. Termenul a fost inclus în prima ediție a Dicționarului explicativ (DEX), în 1975, cu o definiție care va fi păstrată și în edițiile succesive: „spectator pasionat (în
Ne aflăm din nou într-un moment favorabil pentru punerea în scenă a festivalului blamării. Festivalul blamării profesorilor, al blamării sistemului educațional, al discreditării oricărei idei de generozitate valorică a acestuia. Încă dinainte de rezultatele la simularea examenului de Evaluare națională au apărut aceste reacții, cumva orchestrate, parcă, în cîteva medii online. Paralel, au mai apărut
În timp ce războiul din Gaza a intrat deja în a patra lună, multă lume din Orientul Mijlociu și de pe întinsul „Sudului Global” e șocată atît de ferocitatea campaniei militare israeliene, cît și de sprijinul neprecupețit pe care guvernele occidentale i-l acordă. Pentru ei, e un război purtat de prim-ministrul Beniamin Netanyahu și de
Într-un interviu care nu a mai fost difuzat niciodată, Aleksei Navalnîi, liderul opoziției din Rusia care a murit într-o închisoare din Siberia la mijlocul lunii februarie, a vorbit despre speranța lui într-un viitor mai bun pentru țara sa și riscurile pe care și le asumă, dar și despre „oficialii corupți” care trăiesc la Londra și