
Un accident spectaculos a avut loc, sâmbătă dimineaţă, pe o stradă din municipiul Alba Iulia, unde o autospecială a operatorului de salubritate RER Vest a lovit mai multe autoturisme parcate, după care a rupt un copac. În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale, afirmă oficialii Poliţiei judeţene Alba, potrivit news.ro. În imaginile publicate de

Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că de îndată ce va fi comunicată încheierea Tribunalului Bucureşti, Ministerul Justiţiei va formula cererea de extrădare pentru Ionuţ Mircea Costea, fostul preşedinte Eximbank, cumnatul lui Mircea Geoană, condamnat la şase ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită. Gorghiu a precizat că această procedură se va desfăşura

„Cu Woodrow Wilson răposat în 3 februarie a.c., se duce una dintre cele mai interesante figuri ale lumii americane. Rolul pe care l-a avut în patria sa, dar mai ales rolul pe care i l-a hărăzit soarta în războiul mondial și la încheierea tratatului de pace l-a adus pe Wilson în vălmășagul criticilor istorici și

Pe cînd eram tînăr asistent universitar cineva m-a rugat, la un moment dat, să-l prezint unui cunoscut profesor universitar şi reprezentant al elitei intelectuale româneşti, despre care aflase că urma să vină fugitiv în urbea noastră (chiar la susținerea doctoratului meu și, prin sincronizarea evenimentelor, la un simpozion local), profesor pe care eu avusesem onoarea

Rezolvă tu, eu nu am timp acum. Pune o vorbă bună pentru mine. Fă-mi rost de numărul de telefon. Rămîi cîteva ore în plus. Vino dimineață mai devreme. Nu-ți face plan de week-end. Ține-mi locul. Du-te tu. Renunță, planifică, amînă, mută, anulează. Ajută-mă. Și, toate, „numai de data asta”. Mai mult decît țara lui „merge

Cu ani în urmă, prin 2013-2015 să fi fost, îmi venise mie o idee destul de creață, cu care mă vedeam oarecum propulsat într-o zonă de cîștig de imagine, dar și financiar, privilegiată. Îmi trecuse, așadar, prin cap să pun pe picioare un sistem de evaluare digitalizată. Nu vreau să intru în detalii tehnice foarte

În cartea coordonată de Ioana Pârvulescu, Și eu am trăit în comunism, Radu Paraschivescu îi evoca pe piețarii vremii: „În paralel cu taxiurile, lucrau pe cont propriu destui proprietari de automobile fără însemne de taximetrie și fără aparat de taxare, cu care oamenii circulau «la mica înțelegere». Acestor taximetriști ilegali li se spunea «piețari»” (2015, p. 381). Cuvîntul piețar a

O profesoară de limba franceză care predă la o școală din Brașov se află în centrul unui scandal, după ce părinții mai multor elevi au reclamat-o la conducerea unității de învățământ. Părinții s-au declarat scandalizați de mai multe lucruri, inclusiv de postările profesoarei pe TikTok. Dintre reproșurile specifice, unul iese în evidență, pentru că face

România ar putea atrage o investiţie de peste 40 milioane de euro într-o fabrică de reciclare a bateriilor litiu-ion. Asociaţia Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor (SNRB) şi Ecowes, companie de colectare şi reciclare a bateriilor din România, devin pertenere alături de Redivium Australia într-un proiect de studiu de fezabilitate cu scopul construirii în România

Poliția Română dezminte un fake-news al lui Cătălin Drulă Poliția Română reacționează după ce Cătălin Drulă acuză Ministerul Afacerilor Interne că a refuzat să ceară fondurile europene cuvenite pentru cele 300 de BMW-uri cumpărate de la firma Bavaria Motors, fondată de un prieten al președintelui Klaus Iohannis. "Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public