
În 70 de țări, care adună la un loc mai mult de jumătate din populația lumii, vor avea loc anul acesta alegeri. Nu toate aceste state sînt democrații, nu în toate există opțiuni reale înaintea votului. Nu toate vor ține cont de voința oamenilor și nu toți cei aleși vor prelua puterea cu cele mai

Nu mă pot abține. În 1993 am scris un text despre diferența dintre „mitocan” și „țoapă”. În decembrie 2014 am scris și publicat încă un text, pe care îl reiau mai jos. Tema mă obsedează, ceea ce, poate, e o mitocănie... Dar ar fi tot o mitocănie să fac abstracție an de an, zi de

…pentru că asistăm la un aparent paradox: pe de-o parte, toată lumea „bună” se îngrijorează de pericolul populismului care pare să explodeze de-a lungul și de-a latul planetei, cu excepția sistemelor totalitare; pe de alta, aceeași lume „bună” pune umărul la stimularea acestuia. Prin lumea „bună” înțeleg în primul rînd formatorii de opinie – jurnaliștii

Chestiunea (fericită sau nu) cu luna ianuarie în care unii aleg restricția de la alcool a căpătat popularitate și adepți mai cu seama în secolul al XXI-lea, plecînd de la o campanie de sănătate publică promovată de o organizație non-guvernamentală din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Dar ianuarie fără alcool are

Un nou episod de vreme geroasă şi ninsoare va afecta România la sfârşitul acestei săptămâni, după ce în zilele de joi şi vineri vor fi temperaturi relativ ridicate. În Capitală se va ajunge chiar la minus 8 grade Celsius, iar vântul, chiar şi moderat, va accentua senzaţia de frig, anunţă meteorologii. Meteorologii anunţă, de la

Astronomii dintr-o echipă internaţională au descoperit cea mai veche gaură neagră cunoscută, care exista deja la începuturile cosmosului, când Universul avea vârsta de abia 400 de milioane de ani, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP, relatează Agerpres. Această detecţie o devansează "cu aproximativ 200 de milioane de ani pe cea a unei găuri negre

Noul guvern al Poloniei analizează modul în care poate produce mai multă muniție și echipament militar în timp ce lucrează la un nou pachet de ajutor pentru Ucraina, a declarat miercuri, la Davos, ministrul de Externe de la Varșovia, Radoslaw Sikorski, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Polonia a fost apropiată Kievului în războiul purtat de Rusia

Analiză tăioasă făcută de CTP după ce a citit revendicările protestatarilor: 'Totalitarism de stradă!' Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a citit revendicările fermierilor și transportatorilor și arată, într-o analiză pe larg, că nu sunt sustenabile. „Totalitarism de stradă! Am în față lista cu cele 76 (șaptezeci și șase) de cereri ale răsculaților pe roți

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Israel: UPDATE 18 ianuarie, ora 03.53: Armata israelienă anunţă că a ucis mai mulţi palestinieni în Cisiordania Forţele israeliene au anunţat că au ucis nouă palestinieni în Cisiordania, informează Rador Radio România. Semiluna Roşie Palestiniană a precizat că patru dintre

Ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, a transmis miercuri că atacurile împotriva Israelului și a intereselor acestuia din partea „Axei Rezistenței” se vor opri dacă războiul din Gaza încetează, avertizând că conflictul ar putea accentua tensiunile în Orientul Mijlociu, conform Reuters, conform Rador Radio România. Republica Islamică sprijină gruparea islamistă palestiniană Hamas în războiul său